Meta
Realitatea Vâlceană

Măsoară de zece ori înainte de a tăia o dată

Ultima operaţionalizare a Măsurii 121

În perioada 25 iunie – 31 iulie a.c., se desfăşoară ultima sesiune de depunere a proiectelor pentru Măsura 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, această acţiune finală adresându-se în mod prioritar fermelor de familie. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a alocat în acest scop un fond de accesare în valoare de 50 milioane euro din care 16 milioane pentru sectorul vegetal, 24 milioane pentru sectorul zootehnic, iar diferenţa de 10 milioane euro va merge spre beneficiarii Măsurii 141 – Sprijinirea exploataţiilor agricole de semisubzistenţă care au deja semnate deciziile de finanţare.

În cazul că, nici la această dată, nu se epuizează fondurile destinate beneficiarilor din sectoarele vegetal şi zootehnic, banii vor fi repartizaţi spre fermierii care au proiecte eligibile, dar n-au obţinut finanţarea deşi au întrunit la evaluare punctajul minim. Pragurile alocaţiilor de fonduri nerambursabile variază între 5.000 euro şi 50.000 euro, însă există şi posibilitatea majorării acestora cu 10% pentru investiţiile realizate de către tineri fermieri cu vârsta sub 40 de ani şi tot cu 10% pentru investiţiile din zonele montane cu handicap natural ori în zonele ariilor naturale protejate care sunt încadrate în reţeaua europeană NATURA 2000.

Scopul actualei sesiuni este unul foarte important deoarece urmăreşte să dea şansă micilor ferme de familie de a produce peste nevoile proprii şi de a ieşi cu produse agricole pe piaţă. Tocmai de aceea, spre deosebire de sesiunile anterioare, de astădată depunătorii de cereri vor beneficia şi de unele facilităţi şi ajutoare directe. În primul rând, lor li se vor pune la dispoziţie cu titlu gratuit proiecte model, precum şi informaţii tehnice, cu deosebire pentru fermierii care înfiinţează culturi de legume în câmp sau în spaţii protejate (sere şi solarii), dar şi pentru crescătorii de vaci, porci şi găini ouătoare. Totodată, pentru asigurarea co-finanţării, beneficiarii vor avea posibilitatea de a contracta credite printr-un fond special creat de Ministerul Agriculturii.

Deoarece sectorul bancar nu acoperă necesităţile de capitalizare a micii agriculturi, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă 05/14/2012 privind crearea Fondului de Microcreditare pus la dispoziţie prin intermediul unor instituţii financiare non bancare. De asemenea, în următoarele zile se aşteptă să devină operaţional şi Fondul Mutual pentru Preluarea Pierderilor în agricultură care va funcţiona ca un asigurator, oferind fermierilor despăgubiri pentru pagubele provocate de secetă sau de alte fenomene naturale. La crearea Fondului Mutual vor participa, pe lângă fermieri a căror contribuţie va fi de 35%, fondurile europene – cu 47,7% şi statul român – cu 16,25%. Ţinând seama, însă, de capacitatea financiară redusă a fermierilor, de participaţie la constituirea Fondului Mutual, s-a hotărât ca întreaga finanţare pentru primii trei ani să se asigure din bani europeni.

Înainte de a purcede la accesarea fondurilor europene pe seama actualei sesiuni de depunere a cererilor la Măsura 121, beneficiarii trebuie să nu uite câteva lucruri esenţiale şi anume: dacă există piaţă pentru produsele propuse, care este concurenţa, care sunt costurile de funcţionare şi, mai ales, dacă va putea să asigure cofinanţarea. Mai concret spus, chiar dacă afacerea porneşte cu sprijin european, până la urmă este vorba despre o afacere personală care trebuie să fie viabilă, sustenabilă şi rezistentă în timp.

De altfel, prin viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală care se va derula pe parcursul exerciţiului bugetar multianual     2014 – 2020 se va renunţa la sistemul de alocare a banilor pentru ferme care nu vor depăşi pragul de semisubzistenţă, alimentarea financiară a acestora fiind condiţionată de trecerea la ferme care să producă şi pentru piaţă. În acest scop, urmează să se acorde un ajutor unic, de sută la sută nerambursabil, de 15.000 euro, în schimb va trebui ca beneficiarii să iasă din zona de mici fermieri, din cercul închis al semisubzistenţei, şi să se orienteze spre realizarea unor producţii pentru piaţă.

Dr.ing Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.