Meta
Realitatea Vâlceană

În localitatea Bărbăteşti, primarul continuă investiţiile

Pe parcursul mandatului primarului Constantin Banacu, în localitatea Bărbăteşti au fost date în folosinţă mai multe obiective de investiţii. Unităţile şcolare au fost reabilitate şi dotate cu echipamente IT, drumurile au fost modernizate, căminul de bătrâni, etc. În momentul de faţă, localitatea Bărbăteşti poate rivaliza chiar cu o localitate urbană, cetăţenii de aici bucurându-se de condiţii din ce în ce mai bune.

Pe Măsura 3.2.2. – Re­no­va­rea, dezvoltarea, satelor, îm­bu­nă­tă­ţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale, localitatea Bărbăteşti a atras printr-un proiect, 8,7 milioane lei. Cu aceşti bani s-au asfaltat 16,3 kilometri de drum, s-a extins reţeaua de apă cu doi kilometri, reţeaua de canalizare cu 2,2 kilometri, s-a făcut un centru de zi pentru bătrâni şi o scenă mobilă pentru activităţile culturale. Au continuat lucrările la baza spor­ti­vă, investiţie care se face cu bani de la Guvern, pe Ordonanţa 7. Va­loa­rea lucrării fiind de 8,7 milioane lei, dar până în momentul de faţă nu am primit bani. Tot ce s-a făcut este cu bani de la bugetul local şi Consiliul Judeţean”, a de­cla­rat primarul localităţii Băr­bă­teşti, Constantin Banacu.

În prezent, se lucrează intens la modernizarea drumului co­mu­nal Bărbăteşti-Costeşti pe o lungime de 2,1 kilometri. In­ves­tiţia se execută cu fonduri obţinute pe HG 577/1997. Anul trecut s-au asfaltat 580 metri, iar în prezent se lucrează la platforma drumului şi la construirea de rigole, podeţe de acces la gospodăriile populaţiei şi ziduri de sprijin. Totodată, prima­rul comunei Bărbăteşti, Constantin Ba­nacu, mai are în derulare un pro­iect privind asfaltarea a 2,9 kilometri de drumuri de interes local. Această lucrare se va executa cu fonduri obţinute pe HG 577/1997 şi are o valoare de 1.800.000 lei.

Au mai fost asfaltate drumurile: Aluniş (tronsonul unu şi doi), Mierleşti (tronsonul unu şi doi), Uliţa Miulescu, DC Bo­deşti – Bărbăteşti (2,2 kilometri), Uliţa Tita, Uliţa De­ru­leni, Uliţa Pleşe, Uliţa Arie -Ne­gruleşti, Uliţa Arie – Bârseşti, Uliţa Angelescu. (B.C.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.