Matei şi Vârlan, în tandem la cârma Primăriei Râmnicului
• A fost prima conferinţă de presă în această formulă şi, din câte am observat, Matei şi Vârlan se înţeleg şi se completează!
• Un nou sens giratoriu pe Calea lui Traian, la intersecţia cu strada Timiş, plus alte lucrări aflate în derulare
• Chirii mai mici de Zilele Imnului Naţional
• Suntem curioşi: dacă se vor organiza alegeri pentru fotoliul de primar, oare tot la fel se vor înţelege Matei şi Vârlan? Sau va fi care pe care…
În urmă cu câteva zile, viceprimarul cu atribuţii de viceprimar, Gigi Matei, şi viceprimarul Edi Vârlan au susţinut o conferinţă de presă, chiar după şedinţa Consiliului Local, mai exact 15 iulie a.c. Dacă şedinţa în consilierilor locali lucrurile au fost tensionate şi discuţiile contradictorii cu PDL-iştii, de data aceasta situaţia a fost altfel, cei doi au explicat activitatea Primăriei Râmnicului şi totul a decurs liniştit.
„În ultima perioadă s-au executat lucrări de asfaltare pe strada Goranu, în Ostroveni Sat. S-a intervenit pe străzile Octavian Goga şi Teodor Coman şi s-a asfaltat o porţiune a străzii. De asemenea s-a lucrat pe Bulevardul Tineretului la trotuare şi la carosabil. În prezent se pregăteşte strada Petrache Poenaru lângă Restaurant Supca, o stradă plină de gropi. S-au modernizat parcările din faţa ştrandului Ostroveni. Pentru a crea o zonă de picnic în zona lacului sunt în lucru opt foişoare. Intenţionăm şi suntem pe ultima sută de metri să realizăm un sens giratoriu pe Calea lui Traian, la intersecţia cu strada Timiş, în zona cu Fabrica de Lapte. Aici circulă maşini de mare tonaj, intersecţia fiind una foarte periculoasă. Suntem în stadiul de primire de la CNADR a avizului de la Drumuri Naţionale”, a declarat Gigi Matei.
Chiriile de pe Splaiul Independenţei sunt la jumătate de preţ faţă de Zilele Vâlcii. Diferenţa survine de la faptul că organizator, de data aceasta, este Primăria Râmnicu Vâlcea. Sunt aşteptaţi atât agenţii vâlceni cât şi persoanele specializate în astfel de servicii.
„Agenţii economici şi vâlcenii care veneau pe Splaiul Independenţei nu vor mai fi jupuiţi. Este un termen pe care mi-l asum. Taxa pentru o terasă pe Splaiul Independenţei încasată de firma care a produs evenimentul data trecută a fost de 45 de milioane de lei vechi pe terasă. Primăria va pune la dispoziţie aceeaşi suprafaţă cu 22 de milioane de lei vechi. Este o diferenţă de sută la sută, cu care mă mândresc. De data aceasta contribuţia este mult mai mică, de jumătate şi îi aşteptăm pe agenţii vâlceni sau pe alţii din alte locuri, specializaţi în astfel de servicii, să participe, pentru că organizator, de data aceasta, este Primăria Râmnicu Vâlcea. De data această, pe Splaiul Independenţei nu veţi mai găsi produse industriale, sobe de teracotă, haine de blană, etc. Spaţiile comerciale vor fi destinate doar produselor de alimentaţie publică şi câteva standuri cu jucării pentru copii”, a mai declarat Gigi Matei.
Carmen CĂLIN







