Meta
Realitatea Vâlceană

Sfaturi utile

Pentru ca prăjiturile să capete o culoare mai frumoasă şi un gust mai bun, înainte cu câteva minute de a fi folosite, gălbenuşurile se presară cu puţină sare.

Ouăle utilizate la anumite reţete trebuie să fie proaspete şi acomodate la temperatura bucătăriei.

Ouăle se sparg separat, pentru a evita să amesteci unul vechi cu altele proaspete.

Albuşurile se bat mai repede dacă se presară peste ele puţin zahăr pudră sau câteva picături de suc de lămâie.

Pentru a evita lipirea clătitelor de tigaie, se presară puţin zahăr peste uleiul încins.

Batonul de vanilie sau pliculeţele cu zahăr vanilat se păstrează în cutia cu zahăr pudră, ca să-l parfumeze.

Dacă pui zahăr cubic sau tos într- un săculeţ sau între două şervete curate de bucătărie şi îl apeşi cu un fier de călcat încălzit (atenţie, nu încins!), obţii cu uşurinţă zahăr pudră.

Făina păstrată la rece trebuie lăsată câteva ore la temperatura camerei, înainte de a fi folosită.

Ar fi bine ca făina să fie cernută înainte de a fi pusă în aluaturi sau în prăjituri. Mai mult, praful de copt ar trebui amestecat cu ea înainte de a fi încorporat.

Poţi folosi lămâile a căror coajă s-a uscat peste măsură dacă le laşi câteva ore în apă rece (e bine să schimbi apa la intervale de circa o jumătate de oră).

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.