Meta
Realitatea Vâlceană

9 primării vâlcene au primit bani de la Consiliul Judeţean

Sumele au fost distribuite în funcţie de priorităţi!

În ultima şedinţă din data de 31 iulie a.c., consilierii judeţeni au aprobat repartizarea unor sume din cota de 18,5% din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul judeţului pentru mai multe primării care înregistrează dificultăţi financiare deosebite în scopul realizării unor cheltuieli strict necesare, pentru asigurarea contribuţiei locale în vederea derulării unor proiecte cu finanţare externă nerambursabilă sau executarea unor lucrări foarte urgente pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în ultima perioadă. Aşadar, iată cum au fost repartizaţi banii:

Cofinanţare de 70.000 de lei la Fârtăţeşti

Primăria comunei Fârtăţeşti a solicitat, printr-o adresă datată în 3 iulie 2013, bani pentru asigurarea contribuţiei proprii la realizarea proiectului „Centru Multifuncţional de Servicii Sociale Fârtăţeşti”. Proiectul se derulează în cadrul Programului Operaţional Regional şi prevede reabilitarea şi extinderea unei clădiri situate în satul Giuleşti, pentru realizarea unui centru de zi, centru de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii. Termenul de finalizare a proiectului, conform contractului de finanţare, este 24 august 2013. Pentru respectarea acestui termen, care nu mai poate fi prelungit prin act adiţional, Consiliul Judeţean a alocat suma de 70.000 de lei, care reprezintă o parte din contribuţia proprie a beneficiarului la cheltuielile proiectului. Dacă aceşti bani n-ar fi fost alocaţi, constructorul, care înregistrează o producţie realizată şi nedecontată în sumă de 125.000 de lei (1,25 miliarde), urma să sisteze execuţia lucrărilor. Un alt risc era ca ADR Sud-Vest Oltenia să retragă întreaga finanţare a proiectului. Aşa că, aceşti bani au fost ca o mană cerească pentru locuitorii comunei Fârtăţeşti.

50.000 pentru înlăturarea pagubelor produse de precipitaţii la Cernişoara

Ploile au produs pagube şi la Cernişoara. Alunecările de teren au condus la întreruperea circulaţiei şi punerea în pericol a mai multor gospodării aflate în zonele „Govoreanu Gheorghe”, de pe Drumul Comunal 114 şi respectiv „Mihai Aureliu”, de pe DC 115, din comuna Cernişoara. Varianta provizorie de trecere realizată din tuburi din beton armat peste pârâul Cernişoara, în satul Armăşeşti, a fost, de asemenea, afectată, producându-se o eroziune a malurilor şi deplasarea

Oraşul Brezoi a primit 50.000 de lei

Şi Primăria oraşului Brezoi a solicitat sprijin financiar din partea Consiliului Judeţean Vâlcea pentru susţinerea implementării proiectului „Reabilitarea şi integrarea turistică a monumentului istoric Biserica „Toţi Sfinţii” Proieni”. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, iar valoarea totală a contractului de finanţare este de 12.296.000 de lei (123 miliarde), din care contribuţia proprie a beneficiarului este de 245.553,88 lei (2,46 miliarde). Perioada de implementare a proiectului este de 23 de luni. În situaţia în care Primăria Brezoi nu achită contribuţia proprie la realizarea proiectului menţionat, ADR Sud-Vest Oltenia va retrage finanţarea proiectului. Pentru soluţionarea situaţiei şi asigurarea unei părţi din contribuţia proprie a beneficiarului aferentă acestui an, Consiliul Judeţean Vâlcea a repartizat oraşului Brezoi 50.000 de lei.

Alte fonduri de 100.000 de lei au fost repartizate pentru pentru ADI Orleşti-Scundu, iar suma va fi împărţită în mod egal de către cele două primării. Tot în această categorie se încadrează şi comunele Suteşti, Roieşti şi Ocnele Mari cu câte 50.000 lei, iar primăria Perişani cu 40.000 lei.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.