Cele 8 autobuze noi cumpărate de ETA ar putea fi recepţionate în octombrie
• Luni, 1 septembrie a.c., în urma încheierii sezonului estival, ETA SA a eliminat din programul de circulaţie linia “S” Nord – ştrand Ostroveni.
• Cele 8 autobuze noi cumpărate de societate ar putea fi recepţionate în luna octombrie.
„O comisie formată din reprezentanţi ai SC ETA SA şi CEFIN TRUCKS – importatorul oficial în România al mărcii chineze Golden Dragon, care a câştigat licitaţia pentru achiziţionarea celor 8 autobuze noi, se va deplasa la sediul producătorului pentru pre-recepţia maşinilor”, a anunţat directorul general al S.C ETA S.A, Ion Popescu.
Acesta a menţionat că autobuzele sunt produse la comandă, întrucât reprezentanţa din România nu deţine stocuri, fiecare are capacitate de 94 de locuri, din care 29 pe scaune, iar caroseria este prevăzută cu spaţiu pentru fotoliul rulant şi rampă manuală pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. Maşinile au o garanţie de 3 ani şi o perioadă de funcţionare fără reparaţii generale de 8 ani. De asemenea, valoarea totală a contractului este de 5.629.000 lei, fără TVA.







