De ziua comunei Fârtăţeşti, primarul Voicescu a inaugurat mai multe investiţii, dar cea mai importantă, o Biserică!
Pe data de 8 septembrie, de Sf. Marie Mică, primarul Nicolae Voicescu a organizat prima ediţie a Zilei Comunei Fârtăţeşti, iar pentru acest important eveniment, social-democratul a pregătit un spectacol folcloric cu muzică şi dansuri populare şi, nu în ultimul rând, a inaugurat mai multe investiţii finalizate în acest mandat: două baze sportive, sistemul de canalizare, centrul multifuncţional de servicii sociale, un parc şi o biserică!
O nouă Biserică târnosită în Parohia Fârtăţeşti II
• La eveniment au mai luat parte Părintele Iulian Mădălin Buşagă, Protoiereu de Drăgăşani, reprezentanţi ai autorităţilor de stat, locale şi centrale, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Cîlea, subprefectul judeţului Vâlcea, Aurora Gherghina, Nicolae Voicescu, primarul comunei Fârtăţeşti, alte oficialităţi, preoţi şi numeroşi credincioşi din parohie şi din împrejurimi.
Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a târnosit, pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, în Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, biserica temeluită în punctul Dealul Schitului din satul Valea Ursului al comunei Fârtăţeşti, din judeţul Vâlcea. Sute de credincioşi vâlceni au luat parte la slujba de sfinţire a noii biserici cu hramurile „Izvorul Tămăduirii”, „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, din parohia Fârtăţeşti II, protoieria Drăgăşani, judeţul Vâlcea. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Preasfinţitul Episcop Emilian Lovişteanul împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotonit diacon pe tânărul Cătălin Petruţ Dorobanţu, absolvent al Facultății de Teologie „Sfânta Filofteia” din Piteşti, pentru Bisericuţa – capelă cu hramul „Sfântul Nectarie de la Eghina” a Spitalului de Neuropsihiatrie Drăgoeşti, Protoieria Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
În urma îndemnului la rugăciune pentru pace, adresat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ierarhilor, preoţilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor din Patriarhia Română, la Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul a citit rugăciunile pentru înmulţirea dragostei şi dezrădăcinarea urii şi a toată răutatea.
În cuvântul de învăţătură rostit, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a evidenţiat însemnătatea praznicului „Naşterii Maicii Domnului nostru Iisus Hristos”. Mai departe, Părintele Ierarh a arătat importanţa spirituală şi simbolistica slujbei de sfinţire a unui locaş de cult.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Episcop l-a felicitat pe părintele paroh Ion Gîrju pentru frumoasa activitate pastorală, misionară şi administrativă desfăşurată în cadrul parohiei, conferindu-i titlul onorific de iconom stavrofor. Părintele Gîrju a mulţumit la rândul său Preasfinţitului Părinte pentru vizita şi binecuvântarea arhierească dăruită şi în anul acesta credincioşilor parohiei. De asemenea, mai multe personalităţi, ctitori ai noului locaş de cult, au primit din partea Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului „Distincţia de vrednicie” pentru contribuţia substanţială la lucrările de construire şi înfrumuseţare ale bisericii din localitate. Tot cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop a hirotesit duhovnic pe Pr. Romeo Georgian Popa, de la Parohia Glăvile, din localitatea cu acelaşi nume.
După Sfânta Liturghie, credincioşii veniţi la târnosirea bisericii au trecut prin Sfântul Altar, au sărutat Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce şi au primit târnoseală, iconiţe şi cărţi de rugăciuni.
Biserica cu hramurile „Izvorul Tămăduirii”, „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, din parohia Fârtăţeşti II, se află în cătunul Dealul Schitului zis şi Valea Ursului, din comuna Fârtăţeşti, judeţul Vâlcea.
Piatra de temelie pentru această biserică a fost pusă cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, la iniţiativa părintelui paroh Ion Gârju, în luna octombrie a anului 2012, de către Părintele Iulian Mădălin Buşagă, Protoiereu de Drăgăşani, iar construcţia a fost finalizată la 1 septembrie 2013, cu sprijinul enoriaşilor comunei Fârtăţeşti şi al Consiliului Local al Primăriei Fârtăţeşti. Un aport financiar substanţial la ridicarea sfântului locaş l-au adus deputatul Dan Constantin Mazilu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, ing. Ion Cîlea şi, normal, ing. Nicolae Voicescu, edilul comunei Fârtăţeşti.
Pictura interioară este în tempera, în stilul neobizantin, a fost realizată de către pictorul Alexandru Bunghiu din Slatina. (A.T)


















