Şi cardiologii încep să aibă palpitaţii la inimă! ANI cercetează averea nejustificată a doctorului Ilie Petrescu
Privind constatarea unei diferenţe semnificative între averea dobândită şi veniturile realizate, în cazul lui PETRESCU ILIE, şef de secţie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea
Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 1.857.112 Lei (echivalentul a 484.117 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către PETRESCU ILIE în perioada exercitării funcţiei publice de conducere de şef de secţie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.
În perioada 28 februarie 2007 – 31 decembrie 2011, PETRESCU ILIE a realizat venituri salariale în cuantum de 703.671 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 2.560.783 Lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 1.857.112 Lei (echivalentul a 484.117 Euro).
Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către PETRESCU ILIE, în perioada exercitării funcţiei de conducere de şef de secţie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.
La data de 28 februarie 2007, PETRESCU ILIE a fost numit în funcţia publică de conducere de şef de secţie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.
PETRESCU ILIE a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.







