Meta
Realitatea Vâlceană

Avicarvil a oferit rechizite pentru copiii angajaţilor Oltchim

În urmă cu câteva zile, o frumoasă acţiune a celor de la Avicarvil şi a brandului LaProvincia, a adus un zâmbet pe chipurile angajaţilor de la Oltchim, care au copii de şcoală.

Avicarvil, companie parte a grupului de firme Carmistin sprijină astfel copiii angajaţilor societăţii comerciale aflată în dificultate, oferindu-le pachete cu rechizite şcolare.
Oamenii au fost invitaţi în sala de festivităţi, au aşteptat la rând şi au semnat. Au beneficiat de aceste ajutoare 348 de angajaţi vâlceni şi 36 de la Arpechim, rechizitele au fost pentru copiii din clasele I – IV.
Administratorul SC Avicarvil, Dorel Barbu, ne-a declarat cu această ocazie: ,,Ideea şi iniţiativa aparţin domnului Justin Paraschiv, proprietarul firmei, care are o sensibilitate aparte pentru copii. Cunosc foarte bine situaţia angajaţilor Oltchim, am considerat că e oportun să le oferim aceste ajutoare. Au fost discuţii între compartimentele Personal de la noi şi de la Oltchim pentru a realiza această acţiune. Avicarvil vine întotdeauna, în timpul sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun în sprijinul oamenilor, cu pachete. Vom primi curând liste cu oamenii cu mulţi copii, chiar şi cu foştii angajaţi, pe care îi vom avea mereu în atenţie”. (A.C)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.