Jurcan rămâne şeful PDL până în noiembrie, poate şi după?!?
Într-o lună se definitivează lucrurile şi la PDL
Până în jurul datei de 15 noiembrie 2013, în Organizaţia Judeţeană a PDL Vâlcea vor avea loc alegeri pentru şefia partidului.
Actualul preşedinte, Dorel Jurcan, a declarat într-o conferinţă de presă că deocamdată nu a fost anunţat nici un candidat pentru funcţia de lider al organizaţiei vâlcene: „La nivelul conducerii partidului va exista un consens la un moment dat, cât de curând, astfel încât echipa actuală să rămână cu experienţa pe care o are, dar cred că se impune şi o înnoire a echipei de conducere, adică să fie promovaţi mai mulţi tineri. La urma urmei, activitatea pe care noi o desfăşurăm astăzi este făcută cu rezultate pentru cei care vin din spatele nostru, adică pentru tineri. şi vorbesc la general, la nivelul Biroului Permanent Judeţean, nu de preşedinte sau vicepreşedinte, ci de echipă. Nu mai e mult până în noiembrie. Într-o lună se definitivează treburile organizatorice şi o să ştiţi care vor fi candidaţii”, a menţionat preşedintele PDL Vâlcea, Dorel Jurcan. (Ş.D)







