36 de blocuri din Râmnic vor fi reabilitate
Primăria municipiului şi-a făcut din timp temele, astfel încât la primul termen-limită stabilit pentru 30 iunie 2013 a trimis la Agenţia de Dezvoltare Regională ADR Sud-Vest Oltenia documentaţiile pentru 36 de blocuri în vederea reabilitării termice în baza programului ”Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe” din cadrul POR 2007 – 2013 – Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere – Domeniul de intervenţie 1.2. Datorită întârzierilor înregistrate la alte administraţii locale, termenul limită de depunere a fost prelungit până la finele lui septembrie, iar la acest moment, primăria municipiului aşteaptă ca documentaţiile trimise să fie verificate de specialiştii de la Craiova. În funcţie de rezultatul analizei, se va propune Consiliului Local o rectificare bugetară care să asigure contribuţia municipalităţii la acest program.







