Era şi cazul Primăria Râmnicului să facă investiţii complexe! Târgul de la Râureni va fi dotat cu depozite frigorifice
Comisia tehnico-economică din Primărie a discutat, la întrunirea de săptămâna trecută, mai multe obiective de investiţii importante, printre care s-au numărat şi modernizările ce urmează a fi aduse la două puncte comerciale importante: Târgul din Goranu şi Târgul de la Râureni. Astfel, pentru primul obiectiv de investiţii, se doreşte acoperirea acestuia cu copertine în formă de ”Y”, tip peron, pe structură metalică uşoară, pentru protejarea comercianţilor de intemperii.
Pentru Târgul de la Râureni, investiţiile sunt ceva mai complexe: betonarea suprafeţelor aflate în uz la acest moment şi ofertarea suprafeţelor rămase libere eventualilor investitori interesaţi, construirea unui punct farmaceutic, a unor depozite frigorifice pe partea dinspre Nord, pentru susţinerea comerţului angro pe toată perioada anului, precum şi desemnarea unei zone pentru sacrificarea mieilor cu ocazia sărbătorilor pascale. În ambele locaţii se vor asigura noi surse de apă şi lumină.
Anemona TĂNASE







