Meta
Realitatea Vâlceană

Deputatul Costi Rădulescu îl apreciază pe preşedintele Cîlea

Chiar dacă unii cârcoteau, adevărul a ieşit la iveală!

Din presă, am luat la cunoştinţă cu toată satisfacţia, că la iniţiativa domnului dr. ing. Ion Cîlea au fost luate măsuri pentru rezolvarea problemei cu transportul elevilor din comuna vâlceană Mihăti.

Îl felicit şi îi transmit respectul meu domnului preşedinte pentru atenţia pe acare o acordă comunităţii din Mihăti şi satisfacţia mea este cu atât mai mare cu cât, încă din luna mai a acestui an, am făcut un demers scris în care am solicitat rezolvarea problemei şi un punct de vedere ministrului de resort. Sper aşadar că, în curând, elevii din Mihăti să circule cu reducere pe ruta Râmnicu Vâlcea-Mihăti şi retur. Acest lucru năjduim să se întâmple cât mai curând, asta şi pentru că cele două instituţii, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului, gestionează direct problemele şi sunt convins că tratează cu toată responsabilitatea şi angajamentul, problemele concetăţenilor noştri”, a declarat deputatul Costi Rădulescu.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.