Reuşită a PSD Vâlcea: Lucian Rădulescu, vicepreşedinte TSD la nivel naţional
Sâmbătă, 19 octombrie a.c., la Braşov, a avut loc Congresul Organizaţiei Naţionale de Tineret a PSD. Invitaţi de onoare ai tinerilor social-democraţi din România au fost primul ministru Victor Ponta, preşedintele PSD, viceprim-ministrul Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, cel al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, cel al Marilor Proiecte de Infrastructură, Dan Şova precum şi Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte PSD.
Noua conducere TSD: Mihai Sturzu-preşedinte, Lucian Rădulescu-vicepreşedinte
Deputatul Mihai Sturzu (unul din membri formaţiei Hi-Q), a fost ales în funcţia de preşedinte, în locul minstrului Nicolaie Bănicioiu (originar din Râmnicu Vâlcea). În echipa de conducere naţională a TSD, alături de Andrei Tinu, fiul regretatului director al “Scânteii” şi “Adevărului”, Dumitru Tinu, a fost ales şi preşedintele TSD Vâlcea, Lucian Rădulescu, în calitate de vicepreşedinte PSD la nivel naţional. Aceeaşi funcţie a fost deţinută şi de fratele mai mare al liderului tinerilor social democraţi vâlceni, deputatul Costi Rădulescu, pre vremea când TSD era condusă, la nivel naţional, de actualul prim ministru şi preşedinte al partidului, Victor Ponta.
„Le mulţumesc pe această cale colegilor mei din TSD Vâlcea. Postul de vicepreşedinte la nivel naţional, deşi eu am fost nominalizat, este al tuturor colegilor mei din organizaţia vâlceană. Iar noi, tinerii PSD de la Vâlcea, le mulţumim tuturor colegilor noştri din ţară şi de la Bucureşti pentru încrederea acordată”, a declarat proaspătul vicepreşedinte PSD la nivel naţional, Lucian Râdulescu.
Anemona TĂNASE







