Era chiar necesară: Toaletă în parcul Mircea cel Bătrân
Alte dispoziţii din şedinţa operativă de la Primăria Râmnicului au vizat construirea unei toalete în Parcul Mircea cel Bătrân sau asigurarea regimului gratuit la toaleta de lângă Catedrala din Ostroveni pentru enoriaşii care participă la slujbele reliogioase. La rândul său, viceprimarul Eduard Vîrlan a anunţat că s-a început aşternerea de covor asfaltic pe străzile Aurelian Sacerdoţeanu (600 ml) şi Patriarh Iustinian Marina (300 ml) şi că s-a intensificat simţitor ritmul de lucrări la reabilitarea Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari”. (A.T.)







