Meta
Realitatea Vâlceană

Ambasadorul Chinei, în vizită la Râmnicu Vâlcea

ETA a recepţionat cele 8 autobuze din China

Ambasadorul Republicii Chineze la Bucureşti, Excelenţa sa,  Huo Yuzhen, însoţită de consilierul Ambasadei şi de alţi reprezentanţi ai acestei instituţii au venit luni, 28 octombrie a.c., la Râmnicu Vâlcea pentru a participa la recepţia de către SC ETA SA a celor 8 autobuze achiţionate de Primăria municipiului pentru râmniceni.

Precizăm faptul că înainte de recepţia autobuzelor de la sediul ETA, aceştia au fost oaspeţi ai Primăriei şi ai Consiliului Judeţean, ocazie cu care au discutat oportunităţi de colaborare în domeniile economic, turistic şi, dar şi cultural.

Punând punctual pe I, consilierul Adrian Panduraşu i-a cam luat faţa primarului Frâncu la vizita ambasadorului Chinei

Primarul Emilian Frâncu a amintit că sunt primele autobuze intrate pe piaţa din România şi că râmnicenii sunt primii beneficiari ai acestor mijloace de transport în comun moderne şi confortabile, şi a adus în prim plan atenţiei ambasadoarei puncte de interes precum, calea ferată Vâlcea – Vâlcele, Culoarul IV Pan-European, potenţialul turistic şi din învăţământ, însă, după părerea noastră, iniţiativa lăudabilă a avut-o consilierul liberal, Adrian Panduraşu care a detaliat situaţia grea prin care trece combinatul vâlcean, ba, mai mult, a rugat-o pe ambasadoare dacă poate, să ajute să se găsească un cumpărător chinez care să salveze soarta muncitorilor de pe platforma chimică, aşa cum s-a îmtâmplat şi la combinatul din Ungaria. Este un gest admirabil făcut de consilierul liberal, în felul acesta demonstrând şI interesul său pentru rezolvarea situaţiei de la Oltchim.

Cîlea a făcut lobby pentru Oltchim şi a militat pentru relaţiile de afaceri cu firme chineze

În ceea ce priveşte vizita ambasadoarei la Consiliul Judeţean, preşedintele CJ, Ion Cîlea, a făcut o scurtă prezentare a Vâlcii, a vorbit despre oferte şi oportunităţi pe domenii de activitate, a accentuat importanţa resurselor naturale ale judeţului şi pe staţiunile balneoclimaterice de care se pot bucura turiştii chinezi, (din păcate niciun chinez n-a venit în staţiunile noastre turistice!) şi, nu în ultimul rând, Ion Cîlea a vorbit şi despre privatizarea Oltchim şi dacă se poate să se găsească vreun investitor chinez pentru preluarea combinatului vâlcean! În general a militat pentru relaţiile de afaceri cu firme din China, ceea ce ar însemna dezvoltarea economiei vâlcene atât de necesară pe vremurile acestea grele!

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.