Bal de caritate pentru Ionuţ
Pentru ca 2011 este Anul European al Voluntariatului, tinerii voluntari ai Centrului EUROPE DIRECT Vâlcea au hotărât să se implice mai mult în viaţa comunităţii lor. Ei au luat iniţiativa desfăşurării unui bal de caritate pentru vineri, 6 mai 2011, de la ora 19.00, la Restaurantul OK Events, în vederea strângerii de fonduri necesare spitalizării lui Ionuţ, un tânar din comuna Măciuca ce are dreptul să viseze mai departe…
Acţiunea se bucură de sprijinul comunităţii, multe firme alăturându-se eforturilor tinerilor de a-l sprijini pe Ionuţ în marea încercare prin care trece.
În cadrul balului va avea loc o licitaţie de diferite obiecte primite ca donaţie pentru acest eveniment sau realizate de voluntari. Banii strânşi vor fi daţi unui reprezentant al familiei prezent la eveniment. Pentru ca seara să fie cât mai plăcută, talentaţii voluntarii vor organiza un program artistic dedicat invitaţilor.Cei dornici să contribuie la această campanie sunt invitaţi să participle la eveniment. Informaţiile ne-au fost furinizate de către Dana Rădulescu şi Ioana Mazilu-Manolescu consilieri de comunicare ED.
Neonilia STAN







