N-au fost constatate nereguli la controale! Vâlcenii pot să consume liniştiţi carne de pui de la Avicarvil
DSVSA confirmă că, în urma controalelor, toate produsele din carne de pasăre sunt bune de consum
Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, dr. Mihai Miclea a ţinut să infirme zvonurile apărute în mass-media locală referitoare la existenţa pe piaţa agroalimentară din judeţul nostru a unor cantităţi de carnea de pasăre despre care sunt suspiciuni că ar fi infestate cu salmonella.
„Acest zvon nu este deloc adevărat, iar toată carnea de pasăre de la Avicarvil este în conformitate cu standardele comunitare, nefiind infestată cu salmonella. De aceea, eu vrea să spun şi să-i asigur pe vâlceni şi pe această cale că pot consuma absolut toate produsele din care carne de pui care se află pe rafturile din supermarketuri, din magazinele alimentare şi în cele de alimentaţie publică.
Totodată, aş vrea să întăresc această poziţie exprimată de Direcţia Sanitar Veterinară că prin controalele făcute de inspectorii de specialitate precum şi prin probele care se recoltează atât de la toate fermele de animale, precum şi la unităţile de procesare a cărnii, în conformitate cu un program strategic bine stabilit, iar orice suspiciune constatată de către inspectorii DSVSA este notoficată, se iau probe, de sau termene şi se urmează procedura legală. Dar, acest fapt nu a fost întâlnit la nivelul judeţului nostru şi să mai reamintesc faptul că toate produsele sunt bune de consum, fără a se pune în pericol sănătatea consumatorilor”, ne-a declarat dr. Mihai Miclea, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea. (A.T.)












