Sediu nou pentru biblioteca din Măciuca
Senatorul Niţu sprijină cultura din comuna natală
Senatorul liberal Remus Daniel Niţu a fost prezent vineri, 1 noiembrie, la inaugurarea noului sediu al Bibliotecii Comunale Măciuca, alături de primarul comunei, Nicolae Văduva, de membrii Consiliului Local, de Livia Maria Ion, bibliotecară în Măciuca încă din 1990, de cadre didactice din comună şi de membri ai Fundaţiei ”Dumitru Drăghicescu”, ai Forumului Cultural al Râmnicului şi ai Societăţii Culturale ”Anton Pann”. Noul sediu al bibliotecii din Măciuca, situat în centrul comunei, lângă Primărie, este unul modern, cu un fond de carte substanţial şi pe domenii variate. De asemenea, acesta pune le dispoziţia comunităţii locale şi patru calculatoare cu conexiune la internet. În plus, autorităţile locale din Măciuca au declarat că vor iniţia în următoarea şedinţă de Consiliu Local o hotărâre prin care să atribuie acestei instituţii de cultură numele lui Dumitru Drăghicescu.
„Investiţiile în cultură rămân, de cele mai multe ori, pe ultimele locuri într-un clasament al priorităţilor autorităţilor publice. Dar în lipsa acestor investiţii, nu poate fi obţinută bunăstarea în cadrul unei societăţi. O comunitate este ţinută în viaţă de un sentiment al apartenenţei, care se formează, în mare măsură, prin cunoaşterea şi preţuirea unei moşteniri culturale comune. Iar un sediu al moştenirii culturale este biblioteca. Evenimentul de astăzi mă bucură în mod deosebit, cu atât mai mult cu cât această nouă instituţie de cultură va primi, din câte am înţeles, numele Dumitru Drăghicescu, adică pe cel al marelui sociolog, filosof şi diplomat român, originar din Măciuca”, a spus parlamentarul vâlcean cu ocazia inaugurării.







