Meta
Realitatea Vâlceană

30 noiembrie, 1 Decembrie şi 5 decembrie, trei zile de sărbătoare pentru râmniceni

Muzică pentru toate genurile, recitaluri de colinde… toate în spiritual Sărbătorilor de Iarnă!

Executivul local a pregatit un program deosebit, pentru toate gusturile, cu ocazia zilelor de Sfântul Andrei, 1 Decembrie şi Moş Nicolae. Vâlcenii sunt asteptaţi în centrul municipiului, în Scuarul Mircea cel Bătrân, sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18.00, când se vor aprinde focul tradiţional de Sfântul Andrei, dar şi iluminatul festiv. Cei prezenţi se vor bucura de a un spectacol în aer liber susţinut de actori ai Teatrului „Ariel” şi de renumiţi interpreţi de muzică pentru toate genurile! Pe 5 decembrie, în ajunul lui Moş Nicolae, se aprind luminile în brazii de Crăciun din Râmnic… Plus recitaluri de colinde…, trei zile de sărbătoare pentru râmniceni!

Iată care va fi PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR ARTISTICE din perioada 30 noiembrie-5 decembrie 2013:

30 NOIEMBRIE, Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României

Scuarul Mircea cel Bătrân (la Ceas)

18.00 – Aprinderea focului tradiţional de Sfântul Andrei

• Discurs de deschidere al primarului Emilian Frâncu

• Aprinderea iluminatului festiv

• Spectacol în aer liber cu Teatrul Municipal ”Ariel”

Scuarul Mircea cel Bătrân (scenă)

19.00 – Recital Părintele Cristian POMOHACI

19.40 – Concert al Corului Seminarului Teologic

20.00 – Concert de muzică populară cu Tatiana MĂRCOIANU, Dumitru MIUŢĂ, Elena GHIŢULETE, Adrian IVAN, Mirela CONSTANTIN, Ion DRĂGAN, Adina ROŞCA

21.30 – Recital etno şi pop cu formaţia BAMBI

22.10 – Recital Ştefan STAN & Band

23.00 – Foc de artificii

1 DECEMBRIE, Ziua Naţională a României

Scuarul Mircea cel Bătrân

18.00 – Deschiderea festivităţilor – concert al Fanfarei „Gabriel Chaborschi”

Scuarul Mircea cel Bătrân (scenă)

19.00 – Concerto Caffe cu Corul „Euphonia” al Filarmonicii „Ion Dumitrescu”- muzică specifică Zilei Naţionale

19.30 – Concert al Ansamblului „Rapsodia Vâlceană”

20.00 – Recital de muzică patriotică cu Cătălin CALBEAZă şi Ovidiu HOMORDEAN

21.15 – Recital Adina ROŞCA

21.30 – Recital Maria DRAGOMIROIU

22.15 – Concert extraordinar ANDRA

23.00 – Spectacol de lasere

5 DECEMBRIE, Ajunul lui Moş Nicolae

Cadouri de la Moş Nicolae şi aprinderea luminilor în brazii de Crăciun din Râmnic:

16.00 – Cartier Nord (Biserica Sfinţii Petru şi Pavel)

16.30 – Goranu (la Biserică)

17.00 – cartier Ostroveni (Casa Tineretului)

17.30 – cartier Petrişor (Complexul Comercial)

Scuarul Mircea cel Bătrân

17.00 – Spectacol de muzică şi dans oferit de preşcolarii din Râmnic

17.30 – Program de animaţie stradală pentru copii cu Trupa ”Ancuflor”

18.00 – Cuvânt de salut

18.15 – Aprinderea luminilor în bradul de Crăciun

18.25 – Recital de colinde

Zilnic, în perioada 2-4 decembrie, între orele 15.00 – 17.00, în Scuarul Mircea cel Bătrân vor avea loc spectacole cu şi pentru copii. (A.T.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.