Numărul beneficiarilor pentru ajutoarele de încălzire este înjumătăţit faţă de anii precedenţi
A trebuit să returneze banii, aşa că n-au mai declarat „gogoşi”!
Mai multe aspecte au fost discutate cu ocazia şedinţei operative de luni dimineaţa de la Primăria municipiului. Cu această ocazie, primarul Emilian Frâncu a cerut să se întreprindă demersuri pe lângă Banca Comercială Română pentru amenajarea spaţiului pe care această unitatea bancară îl are în faţa sediului din strada General Magheru, zonă degradată, unde se parchează haotic şi unde traficul pietonal se desfăşoară cu greutate.
De asemenea, Direcţia de Protecţie Socială a raportat finalizarea procedurilor de acordare a ajutoarelor de încălzire pentru sezonul rece 2013 – 2014, subliniind că cifra beneficiarilor – aprox. 4.900 de dosare întocmite şi cca. 9.900 de beneficiari finali – este redusă aproape la jumătate faţă de sezoanele precedente. Tot cu aceeaşi ocazie, Direcţia de Dezvoltare Locală a prezentat un raport conform căruia în Râmnic există la acest moment un număr de 33 de blocuri fără balcoane, în contextul intenţiei primăriei de a sprijini crearea de balcoane la aceste imobile, inclusiv prin realizarea unor lucrări pe cheltuiala municipalităţii.







