“Lupul de pe Wall Street”, la Cinema „Geo Saizescu”
Program difuzare: joi, 16 ianuarie, ora 20.00, iar vineri, sâmbătă şi dumunică, respectiv 17-19 ianuarie, filmul va începe la ora 17.00!
Gen: Comedie, Crimă, Biografic
Regia: Martin Scorsese
În rolurile principale: Leonardo DiCaprio, Matthew McConaughey, Margot Robbie, Jonah Hill, Jon Favreau
Durata: 165 minute
Produs de: Red Granite Pictures
La cerinţele clienţilor care au solicitat atât telefonic cât şi la casieria Cinematografului, filmul „Lupul de pe Wall Street” se va mai difuza şi în perioada 17.01.2014 – 19.01.2014. Este ultima perioadă cand se va mai difuza. Preţul biletului: 8/10 lei
După „Bandele din New York“, „Cârtiţa“, „Aviatorul“ şi „Shutter Island“, echipa de succes Martin Scorsese şi Leonardo DiCaprio revine pe marile ecrane cu un nou film fenomen, o comedie… criminală: „Lupul de pe Wall Street“.Bazat pe romanul autobiografic al lui Jordan Belfort, filmul spune povestea unui broker care a trăit visul american până când acesta s-a transformat în coşmar. A început de jos şi a avut o ascensiune fulgerătoare, iar lăcomia corporatistă, succesul în exces şi puterea dobândită l-au transformat din broker onest în infractor implicat în scandaluri de corupţie, înşelăciune şi crimă.Bani. Femei. Putere. Petreceri. Distracţii decadente. Droguri. Tentaţiile erau la tot pasul şi atât de uşor de obţinut. Ameninţarea legii era irelevantă, el putea cumpăra orice şi pe oricine. Pentru Jordan şi restul haitei de lupi, nimic nu era destul sau prea mult iar modestia era pentru proşti. Martin Scorsese îl prezintă pe Leonardo DiCaprio, alături de Jonah Hill, Matthew McConaughey, Jean Dujardin, Jon Bernthal şi Jon Favreau în „Lupul de pe Wall Street“. Un film spectaculos, care trece prin toate registrele, de la comedie nebună, la erotism şi policier plin de suspans.







