Fii prudent! Poţi preveni tâlhăria!
Exersarea spiritului de vigilenţă, reprezintă primul şi cel mai solid „scut” împotriva hoţilor şi a altor categorii de infractori. Aceste deprinderi sunt de natură să prevină orice împrejurări care favorizează delictele de care infractorii profită atunci când li se iveşte prilejul.
„Nu mi se întâmplă mie” gândesc unii…. Cu toate acestea, tâlhăriile se întâmplă şi victime devin tocmai cei care nu ţin cont de zicala „paza bună trece primejdia rea”.
Tâlhăria reprezintă o infracţiune comisă cu violenţă, element comun şi specific categoriei infracţiunilor contra persoanei. Pentru a reduce riscul de a devenii o victimă a tâlhăriei, POLIŢIA recomandă câteva măsuri de siguranţă:
• Ai grijă la ceea ce se întâmplă în jurul tău atunci când eşti pe stradă. Evită folosirea telefonului mobil, neatenţia ta poate atrage interesul infractorilor.
• Pe stradă păstrează-ţi poşeta pe umăr, lipită de corp şi protejată cu braţul.
• Fii prudentă cu persoanele care te abordează sub diferite pretexte sau care vor să-ţi distragă atenţia. Păstrează întotdeauna o distanţă care să-ţi ofere siguranţă, în caz că acestea vor încerca să-ţi smulgă bijuteriile ori telefonul.
• Când ţi se pare că cineva te urmăreşte, verifică acest lucru traversând strada. Dacă individul respectiv alege aceeaşi rută, îndreaptă-te spre o zonă aglomerată sau intră într-un magazin. Cere sprijinul poliţiei!
• Evită să mergi la ore târzii prin parcuri, locuri izolate sau întunecoase.
• Nu cumpăra produse cu o provenienţă dubioasă, pentru a nu încuraja infractorii să-şi continue activitatea ilegală!







