Meta
Realitatea Vâlceană

Reabilitarea drumurilor şi canalizarea cu apă, priorităţile primarului de la Stroeşti

În această perioadă, una dintre priorităţile primarului localităţii Stroeşti Tudor Velcu Istocescu se află consolidarea drumului DC 132 Stroeşti – Dianu, între kilometri 0+500 şi 3+100, pentru care se vor aloca 1,8 milioane lei, mare parte din bugetul local. „Acolo este o alunecare de teren din ianuarie 2010, fiind afectată o porţiune de drum de 70 de metri. Se circulă foarte greu în zonă, mai mult pe acostamentul drumului”, a explicat primarul din Stroeşti, Tudor Velcu Istocescu. Însă, în scurt timp se va rezolva această problemă, drumul urmează a fi reabilitat.
La Stroeşti, 120 de elevi şi 40 de preşcolari fac parte din Programul After School

Proiectul privind prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii a fost demarat în septembrie 2009 şi se finalizează în septembrie 2011. „Din proiectul After School fac parte 120 de elevi şi 40 de preşcolari, care, sub îndrumarea unei educatoare, doi învăţători şi doi profesori işi pregăresc temele, dar beneficiază şi de o masă caldă. Se oferă consiliere atât elevilor, cât şi părinţilor.

Alimentare cu apă în satele Stroeşti, Obrogeşti şi Dianu şi înfiinţarea sistemului de canalizare

La capitolul infrastructură, administraţia locală şi-a planificat extinderea alimentării cu apă în satele Stroeşti, Obroceşti şi Dianu, o lucrare care va beneficia de fonduri din bugetul local, valoarea totală a obiectivului fiind de 3,5 de milioane lei. În acest sens a fost depus la Ministerul Dezvoltării Regionale proiectul „Extindere alimentare cu apă în satele Stroeşti, Obrogeşti şi Dianu şi înfiinţarea sistemului de canalizare”, ne-a declarat primarul Tudor Velcu Istocescu.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.