8 Martie, sărbătorită aşa cum trebuie!
Ziua Internaţională a Femeii a fost o sărbătoare şi pentru 13 doamne din Râmnic, beneficiare de serviciile de îngrijire la domiciliu derulate de Direcţia de Protecţie Socială, care au primit un cadou simbolic – flori, dulciuri şi felicitări, apreciind foarte mult gestul primăriei municipiului.
Aceeaşi sărbătoare a fost marcată şi la Centrul de Servicii Terapeutice pentru Copilul cu Autism ”Mara”, unde copiii, cu sprijinul terapeuţilor, au prezentat un spectacol de cântece şi poezii dedicate mamelor, au confecţionat felicitări şi brăţări tradiţionale şi au fost autorii unei expoziţii tematice. (C.C.)







