Importanţa tratamentelor fitosanitare pentru pomii fructiferi
• Camera Agricolă Judeţenă Vâlcea a făcut demonstraţie practică privind tăierile la pomii fructiferi din plantaţia de la Stroieşti
Pentru a veni în întâmpinarea pomicultorilor, la sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţii Camerei Agricole Judeţene Vâlcea, împreună cu Florescu Dumitru, directorul Protecţiei Plantelor, au efectuat o deplasare în comuna Stroeşti, pentru a face o demonstraţie practică privind tăierile la pomii fructiferi.
Având în vedere că această lucrare presupune cunoştinţe de specialitate şi experienţă, demonstraţia practică a fost susţinută de directorul Dumitru Florescu. Lotul în care s-au realizat tăierile demonstrative este reprezentat de o plantaţie superintensivă de măr, înfiinţată pe domeniul public printr-un program susţinut de Consiliul Judeţean Vâlcea, oferind astfel un exemplu pentru localnici în eforturile de relansare a pomiculturii vâlcene.
Cu această ocazie. Camera Agricolă Judeţeană Vâlcea le reaminteşte pomicultorilor din judeţul nostru, că tăierile de formare şi fructificare trebuie urgent încheiate, întrucât temperaturile ridicate au determinat pornirea în vegetaţie a pomilor şi în perioada imediat următoare să aplice tratamentele fitosanitare specific fazei de dezmugurire. (C.C.)







