Meta
Realitatea Vâlceană

Preşedintele CJ a participat la fiecare intervenţie: Cîlea şi-a petrecut Zilele Pascale pe drumurile judeţului

Ploile torenţiale şi îndelungi de săptămâna trecută au afectat drumuri, grădini, gospodării, păşuni şi culturi agricole din numeroase localităţi, mai ales în zona de sud a judeţului. Probleme delicate au apărut pe artere intens circulate cu ocazia sărbătorilor pascale, ceea ce a impus o amplă mobilizare de forţe pentru menţinerea în stare de exploatare a drumurilor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dr.ing. Ion Cîlea, a petrecut cea mai mare parte a sfintelor zile de Înviere străbătând drumurile din judeţ şi coordonând comandamentul organizat împreună cu conducerea RAJDP.

Drumurile cele mai afectate de viituri şi scurgeri pe carosabil au fost DJ 677A, pe tronsonul Şirineasa – Pesceana – Creţeni, DJ 646, Băbeni – Frânceşti – Tomşani, DJ 676C, Roeşti – Cernişoara – Oteşani, DJ 648, Ioneşti – Olanu – Vitomireşti, şi DJ 676B, Glăvile – Olteanca – Lădeşti.

În nu mai puţin de cinci zone ale drumului judeţean 677A s-au produs alunecări de teren, tasări şi praguri de beton răsturnate la unele poduri, iar pe celelalte artere sus-amintite au avut loc ruperi şi prăbuşiri în platformele de circulaţie pe întinderi de drum cuprinse între 30 şi 1000 metri liniari. În fiecare caz semnalat au fost deplasate forţe tehnice şi umane de intervenţie operativă, ceea ce a făcut ca ieri traficul rutier să se desfăşoare în condiţii normale, cu foarte puţine restricţii, în tot judeţul.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.