Proiecte de milioane pentru comuna Buneşti
Anul acesta, printre priorităţile primarului Viorel Radi se află construirea unei grădiniţe noi, în condiţiile în care, în comuna Buneşti, există foarte mulţi preşcolari, iar unităţile şcolare au devenit insuficiente pentru copiii din Buneşti.
„Avem copii foarte mulţi în localitate, iar spaţiile necesare pentru instruirea lor sunt insuficiente, de aceea, construim această grădiniţă. În plus, în materie de sport, vara aceasta vom da în folosinţă noua bază sportivă, astfel încât echipa locală de fotbal, Viitorul, să poată juca în condiţii optime”, ne-a declarat primarul Viorel Radi
Tot pe lista de priorităţi a primarului social-democrat se află şi recondiţionarea lucrărilor la drumul comunal 167 Buneşti – Păuşeşti Măglaşi, pe o lungime de 2,5 kilometri. De asemenea, el a precizat că a depus un proiect integrat pe măsura 3.2.2., din cadrul PNDR, în valoare de 2,5 milioane euro şi intenţionează ca, printr-o asociere cu localitatea condusă de conservatorul Alexandru Dediu, să depună încă unul în valoare de 6 milioane euro. Proiectul deja depus vizează asfaltarea a 16,2 kilometri de drumuri de interes local, fiind cuprinse aproape toate uliţele comunei, extinderea reţelelor de apă şi canalizare în satul Teiuş, construcţia unui cămin cultural, amenajarea unei scene pentru festivităţi şi a unui centru pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.
Anemona TĂNASE







