Meta
Realitatea Vâlceană

După finalizarea mai multor investiții, Primăria Râmnicului a dat startul începerii altora

Primăria municipiului a finalizat recent mai multe investiții importante. Una dintre acestea este modernizarea străzii Episcop Climent, în cadrul căreia s-a reabilitat și asfaltat strada pe o lungime de 255 m, s-a realizat scurgerea apelor meteorice prin pante longitudinale de scurgere și transversale la bordură și s-a asigurat sistemul de semnalizare și marcaj aferent atât traseului executat, cât și intersecțiilor cu căile de circulație care comunică cu această stradă. O altă stradă a cărei modernizare s-a finalizat este Lacului, unde s-au făcut asfaltări pe o lungime de 361 m (inclusiv de trotuare) și s-a amenajat un zid de sprijin în zona predispusă alunecărilor de teren. O a treia investiție terminată este extinderea rețelei de iluminat public în zona intersecției E81 – str. Decebal, prin monarea a 4 stâlpi metalici cu înălțimea de 9 m.

În domeniul lucrărilor în curs, trebuie menționată modernizarea intr. Prof. Nicu Angelescu, unde DADP a finalizat bordurarea, iar în prima parte a acestei săptămâni va asfalta carosabilul pe o distanță de aprox. 120 m.

Luni, 19 mai, a fost dat ordinul de începere a lucrărilor la modernizarea și reabilitarea străzii Constantin Stănciulescu. Investiția constă în reabilitarea și asfaltarea străzii pe o lungime de aprox. 780 m, amenajarea de trotuare, inclusiv bordurare și realizarea de șanțuri betonate pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale. Tot în data de 19 mai s-a predat și amplasamentul pentru obiectivul ”Modernizare și reabilitare intr. Episcop Inochentie”, unde se va realiza asfaltarea străzii pe o lungime de 217 m, inclusiv cu realizarea de trotuare și sisteme de preluare a apelor pluviale. (C.C.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.