Campania „ștafeta Ciclistă SM 2014”
Pe 28 mai, ca în fiecare an, Societatea de Scleroză Multiplă din România, Asociația Filantropia Oradea, Fundația de Scleroză Multiplă Bihor și Asociația SM Vâlcea, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, au organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple, o serie de evenimente în cadrul campaniei „Ștafeta Ciclistă SM 2014”. Obiectivul principal a fost susținerea persoanelor cu scleroză multiplă prin dezvoltarea rețelei naționale de grupuri de suport.
Astfel, în perioada 21-28 mai 2014, 4 voluntari bicicliști au pornit într-o ștafetă ciclistă dedicată cauzei SM legând 7 localități din România (Oradea, Cluj Napoca, Bistrița, Alba Iulia, Râmnicu Vâlcea, Constanta și București). Turul ciclist simbolic a ajuns la Rm Vâlcea, Scuarul Mircea cel Bătrân, in data de 26 mai, moment în care participanții au scris mesaje de încurajare pentru persoanele cu scleroza multiplă si au facut fotografii cu pacienții si cicliștii care vor duce gândurile lor in localitățile prin care trece ștafeta.
„Scleroza multiplă afectează în România in jur de 6 000-8 000 de persoane, numărul exact nu se cunoaște, deoarece nu există un registru național pentru aceasta afecțiune. Astfel de acțiuni sunt benefice deoarece oferă persoanelor ce suferă de această afecțiune posibilitatea de a împărtăși temerile și grijile cu alte persoane afectate de SM care au experiențe similare și înțeleg ce simt acestea și se axează în principal pe nevoia de sprijin și de ajutor reciproc, de învățare a unor abilități într-un cadru confortabil și sigur. De asemenea, acest gen de acțiuni crează un cadru confortabil în care participanții își pot exprima deschis trăirile, pot petrece timp de calitate și este un context bun de învățare și dezvoltare a unor abilități personale. DJST Vâlcea va sprijini de fiecare dată demersurile Asociației de Scleroză Multiplă din Rm Vâlcea”, a conchis directorul DJST Vâlcea, Bogdan Marinescu. (A.D.)







