Apel la omenie: Marți, 27 mai, a fost Ziua Vecinului
Începând din anul 2003, în ultima zi de marți a lunii mai, anual se sărbătorește Ziua europeană a vecinilor, zi care se dorește să fie un moment de manifestare a solidarității, înțelegerii și întrajutorării.
Inițiativa, lansată în urmă cu 15 ani, dar instituită ca sărbătoare la nivel comunitar 4 ani mai târziu, aparține unui emigrant român, Atanase Perifan, stabilit în Franța. Acesta s-a adaptat cu greu într-o țară unde relațiile vicinale au suferit grave și nemeritate schimbări. El nu putea uita atmosfera de acasă, unde proverbialul slogan „vecinul de lângă casă niciodată nu te lasă” își găsea corespondența firească în viața cotidiană a oamenilor de pe ulița satului românesc ori a locatarilor dintr-un bloc. Cuprins de nostalgia relațiilor și locurilor natale, domnul Perifan a strâns laolaltă mai mulți refugiați, dar și francezi animați de dorințe sociabile, creând astfel asociația „Parisul prietenilor” cu care și-a propus, după cum a declarat la vremea respectivă, să deschidă inima cetățenilor către aproapele lor și a crea posibilitatea întăririi legăturilor sociale între locuitorii aceluiași cartier sau aceluiași imobil.
„Obiectivul nostru – a declarat românul Atanase Perifan cu ocazia depunerii documentelor de înscriere a Asociației – este să mergem dincolo de sărbătoarea în sine. Într-o societate în care fiecare se simte tot mai neputincios, solidaritatea cu vecinii trebuie să intervină în completarea solidarității instituționale și familiale. Viața este ca un ascensor, urcă și coboară, iar într-un moment de cădere, solidaritatea vecinilor poate fi salvarea pentru o persoană”.
Din păcate, timpul și vremurile au erodat și la noi construcția relațiilor interumane, atenția și grija pentru aproapele fiecăruia. Am fi ipocriți dacă n-am recunoaște că indiferența față de semeni, uneori chiar în interiorul unui neam de oameni, cândva cumsecade, s-a întins ca o pecingine, a devastat terenul de rodire a omeniei, respectului și dragostei față de cel apropiat. A devenit insinuoasă, în schimb, și a produs mutații surprinzătoare în starea de spirit a multora care n-au bucurie și satisfacție mai mare decât în clipele când așteaptă „să moară și capra vecinului”.
Cuvintele precum solidaritate, întrajutorare, sensibilitate etc. s-au golit de conținut chiar dacă ele sunt vehiculate cu regularitate în discursuri și pe culoarele unor instituții create tocmai cu scopul de a strânge laolaltă, în aceeași matcă, eforturile de unitate socială.
Plecând de la aceste triste realități, îmi permit să mă alătur celor care n-au uitat să fie oameni între oameni și să pledez cu toată forța de convingere în favoarea reinstaurării relațiilor de bună vecinătate. În acest scop, cred cu toată ființa în ultima zi de marți a lunii mai din fiecare an și mai cred că a sosit timpul să ne alăturăm celor, deocamdată, șapte milioane de europeni care, în data sus-amintită, sărbătoresc „Ziua vecinului cumsecade”.
Dr.ing. Ion Cîlea, președintele Consiliului Județean Vâlcea







