Sărbătoarea Căpșunului, a 44-a ediție, la Bunești
Văru’ Săndel, preferatul primarului, abonat la eveniment
Sărbatoarea culturii tradiționale a căpșunului, ajunsă la cea de-a 44 ediție, s-a desfăsurat duminică, 1 iunie, de Ziua Copilului, în comuna Bunești, condusă de primarul Viorel Radi, eveniment la care au participat vicepreședintele CJ, Dumitru Persu, suprefectul Aurora Gherghina, directorul Direcției pentru Agricultură Vâlcea, Marin Cernătescu, deputații Costi Rădulescu și Romeo Rădulescu, senatorul Laurențiu Coca, directorul Hotelului Livadia, Lucian Rădulescu, directorul adjunct al Camerei Agricole, Cosmin Ion, consilieri locali șI județeni etc. Bineînțeles că n-a trecut neobservată nici epoca discursurilor, iar aici îl „taxăm” puțin pe primarul Viorel Radi deoarece, în opinia noastră, trebuia să-i dea cuvântul mai întâi doamnei subprefect Aurora Gherghina, însă, de fapt, a cam lăsat-o la urmă…, gest sancționat și de cei prezenți la această acțiune.
Acest eveniment este dedicat locuitorilor, majoritatea cultivatori ai căpșunilor
Începând cu ora 10.00, alaiul tradițional al cultivatorilor de căpsuni, însoțit de Fanfara „Gabriel Chaborschi” a Palatului Copiilor Râmnicu Vâlcea, a făcut traseul de la școală la primărie, unde s-a jucat hora cultivatorilor.
La ora 10.30, primarul comunei Bunești, Viorel Radi, a deschis oficial „Sărbătoarea Căpșunului”, iar cultivatorii cu rezultate deosebite în anul 2014 au fost premiați în cadrul unei festivități. N-au lipsit nici micii, berea și hamsiile, primarul dând câte un bilețel pe care scria o porție gratuită…dar nu pentru toată lumea, bineînțeles. De asemenea, un gest frumos, primarul le-a înmânat localnicilor tricouri roșii, inscripționate cu „Sărbătoarea Căpșunului”, doar ce credeați?!? (Cârcotașii se gândeau la inițialele partidului…!)
Cetățenii localității, dar și cei ce au ales să-și petreacă această duiminică la Bunești au asistat la un spectacol susținut de elevii Școlii Gimnaziale Bunești, de Orchestra „Rapsodia Vâlceană” și de mai mulți interpreți îndrăgiți ai muzicii populare și ușoare românești, printre care văru’ Săndel, Lorena, Andrea Bălan și fetele de la Hora.
Anemona TĂNASE







