Stimați vâlceni, iată ultimele modificări: Obligații stricte ale furnizorilor de servicii medicale aflate în contract cu CAS
Începând cu data de 1 iunie 2014, Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a luat decizia, ca odată cu aprobarea prin Hotărâre de Guvern a pachetelor de servicii medicale și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015, furnizorii de servicii medicale aflați în relație contractuală cu CAS Vâlcea, să aibă câteva obligații contractuale.
Astfel, este vorba despre eliberarea documentelor justificative care atestă calitatea de asigurat se solicită, numai dacă, drept urmare a interogării de către furnizorii de servicii medicale a aplicației instalată pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, persoana respectivă apare ca neasigurată sau nu se regăsește în baza de date. În cazul în care persoana apare ca asigurată, furnizorii de servicii medicale au obligația de a lista și arhiva rezultatul interogării.
De asemenea nu trebuie să se încaseze sume pentru serviciile medicale furnizate prevăzute în pachetele de servicii decontate din fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru care nu este stabilită o reglementare în acest sens.
Odată cu intrarea în vigoare a primei modificări legislative, începând cu data de 01 iunie 2014, se va reduce foarte mult birocrația din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, asigurații din județul Vâlcea nemaifiind nevoiți să se prezinte la sediul CAS Vâlcea pentru a solicita eliberarea adeverințelor de asigurat.
Aceștia se vor prezenta direct, atât la furnizorii de servicii medicale din județul Vâlcea aflați în relație contractuală cu CAS Vâlcea, cât și la furnizorii de servicii medicale din alte județe, doar cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau medic specialist, furnizorii de servicii medicale având obligația contractuală specificată anterior de a verifica online calitatea de asigurat a pacienților.
În ceea ce privește cea de-a doua modificare legislativă și obligație a furnizorilor de servicii medicale aflați în relație contractuală cu CAS Vâlcea, furnizorii de servicii medicale care impun coplată riscă rezilierea contractului. Astfel, medicii de familie, spitalele publice și private, furnizorii paraclinici (laboratoare de analize medicale, furnizorii de imagistică medicala CT și RMN, laboratoare de anatomie patologică), dar și furnizorii de recuperare și reabilitare medicală nu mai pot încasa nici un fel de sume pentru serviciile medicale prevăzute în pachetele pentru care nu există reglementări în acest sens. Dacă pe perioada derulării contractului se constată încasarea de sume pentru care nu sunt specificate excepții, reglementările legale prevăd rezilierea contractului cu CAS.
Pacienții nu trebuie să mai achite începând cu 1 iunie 2014 nici un leu în plus față de contribuțiile care sunt stabilite de legislația în vigoare. Informațiile ne-au fost furnizate de Alin Voiculeț, președintele-director al CAS Vâlcea. (B.C.)







