Meta
Realitatea Vâlceană

Fondurile pentru programul „Casa verde” au fost deblocate

Reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Vâlcea îi anunță pe cetățenii care au depus cerere de finanțare în cadrul programului „Casa verde” – pentru persoane fizice, sesiunea 2011 – că s-a reluat această sesiune de la momentul blocării din cauza lipsei de fonduri și să urmărească rezultatele evaluării cererilor de finanțare restante, pe site-ul autorității finanțatoare: http://www.afm.ro, pentru că au apărut liste cu documentațiile aprobate pentru finanțare și pentru județul Vâlcea.

Este bine de știut faptul că termenul pentru ridicare a contractelor de finanțare nerambursabilă este de 60 de zile de la data afișării listelor cu documentațiile aprobate pentru finanțare. De asemenea facem precizarea că s-au produs unele modificări pentru buna derulare a procedurii de finanțare. Astfel, pentru semnarea contractului beneficiarul se prezintă la APM Vâlcea cu următoarele documente actualizate: Extras de carte funciară pentru imobilul în care se implementează proiectul aprobat – în original; Extras de cont bancar, valid la data semnării contractului până la finalizarea contractului (12 luni) – în original; Copie CI a beneficiarului (titular contract); Procura notarială (dacă este cazul) – în original; Autorizație de construire validă la data semnării contractului (dacă este cazul) – în original sau în copie legalizat.

Alte informații legate de acest program de finanțare se pot găsi pe site-ul autorității finanțatoare: http://www.afm.ro, sau se pot obține de la persoana de contact din cadrul APM Vâlcea, Silvia Pădurariu, număr de telefon 0744/100.076.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.