Meta
Realitatea Vâlceană

Administrația locală a pregătit un program inedit: Festivalul „Cântecele Oltului” de la Călimănești, la a 46-a ediție

La acest eveniment participă ansamblurile folclorice din județele: Harghita, Brașov, Sibiu, Olt, Vâlcea, Teleorman și Dolj.

Primăria orașului Călimănești și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea organizează, în zilele de 16 și 17 august, cea de-a 46-a ediție a Festivalului „Cântecele Oltului”.

La aceast festival, care a devenit tradiție pentru județul nostru, participă județele străbătute de râul Olt. Fiecare județ își va prezenta costumele tradiționale în cadrul Paradei portului popular care va avea loc sâmbătă, 16 august, începând cu orele 15.30, pe traseul Primărie – Pavilionul Central Călimănești. Participă ansamblurile folclorice din județele: Harghita, Brașov, Sibiu, Olt, Vâlcea, Teleorman și Dolj.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în aceeaș zi, cu începere de la ora 16.45, la Pavilionul Central, când vor rostei alocuțiuni: dr. Florinel Constantinescu, primarul orașului Călimănești; reprezentanți ai organismelor alese democratic la nivelul județului și al Parlamentului României; prof. Elena Stoica, director al CJCPCT Vâlcea.

Festivitatea de deschidere este urmată de un mini spectacol de prezentare al fiecărui ansamblu participant la festival. Festivalul propriu-zis se va desfășura pe scena în aer liber din parcul Pavilionului Central.

În cadrul festivalului vor evolua concurenți pentru următoarele categorii: interpretare vocală și instrumentală „Doina Oltului”; concursul purtătorilor de costume populare; concursul „Frumoasa Oltului”.

Duminică, 17 august, vor avea loc următoarele manifestări: Colocviu pe tema „Festivalurile de folclor – contexte culturale de afirmare a vieții spirituale a comunităților, ofertă pentru promovarea turistică a spațiului românesc” la care participă membrii juriului, reprezentanți ai județelor riverane Oltului și invitați; Festivitatea de premiere a laureaților celei de a 46-a ediții a festivalului; Spectacolul ansamblurilor folclorice prezente în concurs.

De asemenea, vor mai avea loc spectacole susținute de: ansamblul invitat – „Stejarul” din Sebeșel, comuna Săsciori, al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba (coregrafia: Sorica Fărcașu; conducerea artistică: Ioan Szasz); ansamblul folcloric „Doina Oltului” al Casei de Cultură „Florin Zamfirescu” Călimănești.

În context, orchestra „Rapsodia vâlceană” va susține un concert folcloric. Își dau concursul interpreții de muzică populară: Mioara Raica, Luminița Tănasie, Alin Pavelescu și Corin Dobrinescu.

La ediția din acest an a Festivalului «Cântecele Oltului», participă ansamblurile folclorice din județele: Harghita, Brașov, Sibiu, Olt, Teleorman și Dolj, iar Vâlcea va fi reprezentată de Ansamblul folcloric «Moștenitorii» din comuna Pietrari. În cadrul festivalului va mai avea loc și colocviul cu tema «Festivalurile de folclor – contexte culturale de afirmare a vieții spirituale a comunităților, ofertă pentru promovarea turistică a spațiului românesc».

La acest colocviu participă membrii juriului format din doamna Elena Gavriluțiu, prof. univ. dr. Ilie Moise, prof. dr. Ioan Șt. Lazăr, Ion Pumnea -inițiatorul festivalului, reprezentanți ai județelor riverane Oltului și invitați. (C.C.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.