Meta
Realitatea Vâlceană

Oltchim a vândut pe piața internațională 69% din producție

Potrivit Mediafax, Oltchim, societatea vâlceană aflată în insolvență, și-a redus cu 22% pierderea în primul semestru, de la 147,56 milioane lei în primele șase luni ale anului trecut la 115,25 milioane lei (25,8 milioane euro), în contextul utilizării a 22% din capacitatea de producție, față de 18% în urmă cu un an. Funcționarea la capacitate redusă a Oltchim este urmarea lipsei capitalului de lucru, notează compania.

Cifra de afaceri a Oltchim a crescut cu 30%, de la 208,7 milioane de lei în prima jumătate anului precedent la 271 milioane de lei (60,7 milioane de euro) în primele șase luni ale anului în curs, se arată într-un raport transmis de Oltchim Bursei de Valori București (BVB).

Creșterea cifrei de afaceri a fost determinată de avansul exporturilor cu 51%, la 185,79 milioane de lei, în timp ce vânzările pe piața internă au rămas aproape neschimbate, la 85 de milioane de lei.

Oltchim a vândut în primul semestru pe piața internațională 69% din producție, față de 59% în primul semestru al anului trecut. Datoriile au crescut ușor față de sfârșitul anului trecut, cu circa 20 de milioane de lei, la 3,63 miliarde de lei. Oltchim se află în insolvență din luna ianuarie a anului trecut.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.