Aproape 9.000 de pensionari vâlceni primesc lunar pensia minimă de 350 lei
Aproape 9.000 de pensionari vâlceni primesc lunar pensia minim garantată, în valoare de 350 de lei. Astfel, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari se stabilește anual prin legea bugetului de stat și poate fi doar majorat prin legile de rectificare a bugetului de stat, în raport cu evoluția indicatorilor macroeconomici și cu resursele financiare.
Conform celor declarate de către directorul Casei Județene de Pensii Vâlcea, Gabriel Andreescu, „Indemnizația socială pentru pensionari se accordă din oficiu, fără să fie nevoie de depunerea unei cereri însoțite de documente doveditoare, tuturor pensionarilor din cadrul sistemului public de pensii cu domiciliul in România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub cel al pensiei sociale minime garantate. Indemnizația socială pentru pensionari se determină ca diferența între suma de 350 de lei și nivelul cuantumului pensiei cuvenite sau aflate în plată. În situatia persoanelor care beneficiaza, prin cumul, atât de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât si de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum si de drepturi stabilite si platite de sistemul public de pensii in baza unor legi speciale, la acordarea pensiei sociale minime garantate se are in vedere nivelul cuantumurilor insumate ale tuturor acestor venituri”, a precizat Gabriel Andreescu, directorul Casei Judetene de Pensii Vâlcea, care a mai spus că drepturile cu titlu de indemnizație sociala se stabilesc și se plătesc de către Casa Națională de Pensii, și se evidențiază distinct pe talonul de pensie.
Pensia socială minimă garantată a fost introdusa începând cu data de 1 aprilie 2009. Conform prevederilor acestui act normativ, pentru anul 2009, nivelul pensiei sociale minime garantate a fost de 300 de lei începând cu data de 1 aprilie 2009 și de 350 de lei începând cu 1 octombrie 2009. Pentru anul 2014, cuantumul indemnizației sociale pentru pensionari a fost menținut la suma de 350 lei.
Carmen CĂLIN







