Meta
Realitatea Vâlceană

31 mai – Ziua Geniştilor Militari

Marţi 31 mai 2011, se împlinesc 152 de ani de când s-a înfiinţat primul batalion de geniu, prin aprobarea dată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza consfinţindu-se în mod oficial naşterea unei noi arme în Armata României moderne.
Ziua Armei de Geniu – adunare festivă cu întregul personal al instituţiei militare la Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ”Panait Donici”.Organizator:
Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ”Panait Donici”
Eforturile geniştilor demonstrează capacitatea de interoperabilitate cu structurile în a căror componenţă au participat la misiuni de menţinere a păcii şi reconstrucţie, la operaţiile NATO, ONU, UE şi de tip coaliţie, în teatrele de operaţii din Angola, Bosnia-Herţegovina, Afganistan şi Irak, misiunile îndeplinite fiind apreciate de responsabili militari şi politici ai Alianţei ca fiind unele reprezentate cu un înalt grad de profesionalism. Remarcăm rezultatele remarcabile obţinute la exerciţiile militare cu participare multinaţională, contribuţie esenţială la confirmarea Armatei Române, prin intermediul militarilor genişti, ca un partener credibil în lupta împotriva terorismului şi, în acelaşi timp, ca un furnizor de securitate.
Carmen CĂLIN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.