Creştinii sărbătoresc pe 8 septembrie – Sfânta Mărie Mică
• Pe 8 septembrie este o mare sărbătoare în calendarul creştin-ortodox. Se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.
Este prima sarbatoare din cursul anului bisericesc, care a inceput la 1 septembrie si totodata cea mai mare sarbatoare a toamnei. In aceasta zi credinciosii merg de dimineata la biserica, pentru a asculta slujba si pentru a se inchina la icoana Maicii Domnului.
Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Acestia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.
Ce nu ai voie să faci în această zi!
În cultura populară există tot felul de superstiţii legate de această zi. Astfel, se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.
În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos.
Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria.
Pe 8 septembrie, bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.
Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.
De asemenea, în cultura populară se mai spune că aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.
Trebuie să dai de pomană struguri şi prune!
De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă.
Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.







