Pianistul Răzvan Dragnea, în concert la filarmonica vâlceană
Filarmonica „Ion Dumitrescu” vă invită luni, 6 octombrie 2014, ora 19.00, la Sala Lahovari, la un CONCERT SIMFONIC susținut de Pianistul RĂZVAN DRAGNEA, alături de corul academic “EUPHONIA” și orchestra filarmonicii avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul RADU CIOREI.
În programul serii veți asculta în primă audiție Pavana pentru cor și orchestră de Gabriel Faure, Concertul pentru pian și orchestră în DO MAJOR, nr. 21, KV 467 de Wolfgang Amadeus Mozart iar în încheierea programului , Simfonia a II-a de Franz Schubert.







