Guvernul Ponta a găsit soluții: Aventurismul președintelui României a pus economia națională în fața unor riscuri
Odată cu promulgarea legii privind reducerea cu 5% a contribuțiilor la asigurările sociale (CAS) începând cu luna octombrie a.c., Guvernul Ponta a reușit să realizeze unul dintre cei mai importanți pași în ofensiva împotriva evaziunii, a ieșirii din cercul vicios al economiei „negre”, situație care conduce implicit la sprijinirea efectivă a agenților economici.
Prin reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS, se va realiza nu numai echilibrarea bugetară, ci și o mai bună stimulare a activității economice. Este, deci, o măsură pe cât de corectă, pe atât de necesară, având în vedere că dinamizarea economiei și îndeosebi stimularea sectorului privat pentru crearea de noi locuri de muncă sunt în strictă corelație cu reducerea impozitării. Mai direct spus, prin reducerea CAS la angajator, vor fi scoși la lumină banii negri, precum și locurile de muncă fără contracte active.
De ce se aplică această măsură la angajator și nu la angajat? Simplu de răspuns: deoarece contribuția angajatorului reprezintă două treimi din totalul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, fiind, deci, o povară mult mai mare care-l împinge, volens-nolens, spre evaziune. Din această cauză, sumele necolectate anual gravitează în jurul a 100 miliarde lei! De asemenea, dacă luăm ca referință anul 2012, în perioada respectivă au fost identificate nu mai puțin de 1.568.624 persoane care lucrau la negru! Situația respectivă s-a repetat și anul trecut, iar anul acesta pare a fi la fel.
În ciuda susținerii declarative a reducerii CAS, președintele Traian Băsescu, după cum se știe, și-a folosit toate prerogativele pentru a bloca legea. Obstrucția sa are însă o explicație, jenantă pentru el. Președintele Băsescu este cel care, prin Tratatul European de Guvernanță Fiscală, a angajat România ca, chiar din anul 2015, să reducă deficitul bugetului consolidat de la 2,2 % din PIB-ul acestui an, la 1,4% anul viitor. Această reducere a fost fixată printr-un medium term objectives (obiective pe termen mediu = MTO), termenul de aplicare fiind lăsat la latitudinea fiecărei țări. Încercând să epateze în fața altor șefi de state și de guverne, președintele Băsescu s-a grăbit, printr-un angajament brutal (sau „criminal și antiromânesc”, așa cum, pe bună dreptate, l-a catalogat premierul Victor Ponta), în vreme ce alte state, precum Polonia sau Ungaria, au fost mult mai reticente în privința calendarului MTO, ele stabilind ca măsura respectivă să și-o activeze abia din anul 2018!
Pentru mai buna înțelegere de către cititori, a acestor termeni, precizez că, potrivit MTO, Tratatul de Guvernanță Fiscală, pentru care fiecare țară membră a UE și-a stabilit singură anul de aplicare, impune ca regulă generală reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB și a deficitului structural cu 0,5% pentru țările cu datorii mai mari cu 60% din PIB, și cu 1% pentru statele cu datorii mai mici de 60%, cum este cazul României. În virtutea acestei obligații asumate cu o ușurință condamnabilă de către președintele Traian Băsescu, deficitul bugetar al țării noastre urmează să fie redus la 1,4% chiar de anul viitor!
Pentru prevenirea impactului negativ al reducerii CAS sub presiunea „emtiău”-lui (MTO-ului) domnului Băsescu, Guvernul condus de Victor Ponta a identificat deja măsurile pe baza cărora să poată fi acoperit deficitul de 4,8 miliarde lei, creat prin reducerea CAS. Sursele de acoperire sunt următoarele: 4 miliarde lei, prin recuperarea măcar a 10% din datoriile firmelor aflate în insolvență; obținerea a 1,9 miliarde lei din reducerea cu 10% a evaziunii fiscale; atragerea la buget a 1,3 miliarde lei prin crearea a noi locuri de muncă; sporirea bugetului cu 1,25 miliarde lei prin TVA, ca urmare a efectului de multiplicare (dezvoltare) a investițiilor. Adunând toate aceste surse menționate mai sus, rezultă un total de 8,45 miliarde lei, adică de două ori mai mult față de necesar.
Prin urmare, reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator nu va impune în niciun caz introducerea de noi taxe și impozite, așa cum clamează președintele Traian Băsescu și acoliții săi; dimpotrivă, premierul Victor Ponta a reușit cu expertiză să identifice sursele bugetare de compensare și să prezinte în fața românilor o fundamentare clară, concretă și chibzuită a surselor de echilibrare. Or, asta nu dă deloc apă la moara adversarilor politici radicali…
Dr. ing. Ion Cîlea, președintele Organizației Județene Vâlcea a PSD







