Campania „Primar al Râmnicului pentru o zi!”
Preşedintele PDL Râmnicu Vâlcea, primarul Romeo Rădulescu a lansat râmnicenilor invitaţia de a vedea direct ce înseamnă să administrezi un oraş. Astfel, începând cu 1 iunie se va derula campania „FII PRIMAR AL RÂMNICULUI PENTRU O ZI!”. Săptămânal, prin tragere la sorţi, vor fi alese două sau trei persoane, care îl vor însoţi pe primarul Romeo Rădulescu o întreagă zi şi vor putea constata direct ce presupune funcţia de şef al administraţiei locale.
„Campania va avea caracter permanent, iar scopul ei este de informare cât mai corectă a cetăţenilor cu privire la implicaţiile funcţiei de primar. Am constat din numeroasele întâlniri pe care le am cu cetăţenii că oamenii acordă o foarte mare atenţie celui care deţine această funcţie, de fapt există convingerea că primarul trebuie să rezolve totul într-un oraş. şi prin această campanie vreau să le acord râmnicenilor atenţia pe care o merită şi vreau ca ei să constate prin propria experienţă ce înseamnă să ai grijă de un oraş. Consider că este cea mai bună cale de a-i convinge pe oameni că se fac eforturi de modernizare a Râmnicului, că avem o strategie pe termen lung de dezvoltare a oraşului, dar şi că problemele cotidiene ne captează atenţia. Pe 1 iunie, doi râmniceni mă vor însoţi, având posibilitatea să îmi spună direct dacă ceea ce fac eu este ceea ce-şi doresc de la primarul lor”, a afirmat preşedintele PDL Râmnicu Vâlcea, primarul Romeo Rădulescu.
1 Iunie, ziua „primarilor de-o zi” alături de Romeo Rădulescu
Debutul programului „Fii primar pentru o zi” a fost unul de bun augur, cei doi cetăţeni ai Râmnicului selectaţi pentru această primă ediţie având miercuri, 1 iunie, o zi plină alături de primarul Romeo Rădulescu.
Astfel, activitatea de „primar” a râmnicenilor Ion Chiriţă şi Marin Marinescu a început în biroul reprezentantului Executivului local, unde au putut vedea pe viu dialogul primarului Rădulescu cu reprezentanţi ai diferitelor instituţii subordonate Consiliului Local Municipal. A urmat apoi o deplasare la şcoala Generală “Anton Pann”, unde au participat alături de primar la Ziua Şcolii, o revenire în centrul municipiului unde au întâmpinat Parada Sportului şi Tineretului Vâlcean şi Festivalul Copiilor, o nouă vizită în Ostroveni, de data aceasta prilejuită de redeschiderea oficială a Grădinii Zoologice şi o participare la dezvelirea plăcilor memoriale din Parcul “Antoni Copetti”.
Ziua “primarilor de o zi” s-a încheiat la Teatrul “Anton Pann” unde, alături de primarul Romeo Rădulescu, au vizionat o parte din filmările la emisiunea Televiziunii Române “Atenţie, se cântă!”. La final, cei doi au primit o diplomă care atestă participarea la programul “Fii primar pentru o zi”, alături de o invitaţie la spectacolul “De ce nu?” programat pentru seara de miercuri la Teatrul “Anton Pann”. Ion Chiriţă şi Marin Marinescu s-au înscris în acest program în urmă cu trei săptămâni, cu ocazia unei vizite în cartierul Nord a primarului Romeo Rădulescu, când au fost discutate cu cetăţenii din zonă mai multe aspecte administrative.
Programul „Fii primar pentru o zi” va continua la Primăria municipiului cu o frecvenţă săptămânală (A.T)







