România, în pragul sărăciei!
• Şi la noi la Vâlcea, sudul judeţului este afectat cel mai mult de lipsa locurilor de muncă, insuficienţa banilor pentru mâncare şi medicamente!
• Conducerea centrală a PSD a ales judeţul Vâlcea pentru organizarea întâlnirii zonale ca urmare a preocupării constante şi implicării preşedintelui Ion Cîlea, a senatorului Laurenţiu Coca, membru al Comisiei de Muncă din Senat şi a tuturor social-democraţilor vâlceni în soluţionarea concretă a problemelor cu care se confruntă cetăţenii judeţului.
Sâmbătă, 28 mai a.c., Consiliul Judeţean Vâlcea a fost gazda întâlnirii zonale a Departamentului pentru Politici Sociale şi Ocuparea Forţei de Muncă a PSD. Întâlnirea a reunit reprezentanţi ai departamentelor sociale din judeţele: Argeş, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Prahova şi Vâlcea. Temele prioritare dezbătute au vizat: ocuparea forţei de muncă, pensii, asistenţă socială, legislaţia şi inspecţia muncii, salarizare, protecţia familiei, tinerilor, copiilor şi persoanelor cu handicap.
Social-democraţii susţin că, în spatele aşa-zisei reforme, Guvernul ascunde batjocorirea a milioane de oameni: pensionari, profesori, militari, medici, părinţi şi copii deopotrivă, familii întregi care trăiesc sub limita decenţei şi demnităţii umane. Departamentul Politici Sociale şi Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea îşi propune să vină în sprijinul celor afectaţi de măsurile aberante aplicate de actuala guvernare, să-i asculte şi să le ia în seamă grijile şi nevoile.
Tot sâmbătă, la ora 13.00, în sala ,,Mircea cel Bătrân’’ a Consiliului Judeţean Vâlcea, după şedinţă, a avut loc şi conferinţa de presă a Partidului Social Democrat – Departamentul de Politici Sociale şi Ocuparea Fortei de Muncă conferinţă la care au participat Ion Cîlea, preşedinte Organizaţia Judeţeană a PSD Vâlcea şi Ioan Cindrea, preşedinte Departamentul de Politici Sociale şi Ocuparea Fortei de Muncă la nivelul Consiliului Naţional al PSD şi parlamentarii PSD.
Senatorul Colegiului Uninominal Bălceşti – Drăgăşani, Laurenţiu Coca, a criticat actuala guvernare şi a afirmat: „La cei 5 milioane de locuitori care trăiesc sub pragul sărăciei, datorită unor măsuri care s-au luat în ultima perioadă, acest indicator va creşte considerabil. Introducerea coplăţii în sănătate va duce peste 110.000 de oameni spre acest prag al sărăciei, datorită reducerii personalului bugetar încă 20.000 de oameni, şi prin creşterea preţurilor alimentelor – 40.000 de oameni. Dar lovitura de graţie pe care o vor primi cetăţenii acestei ţări va fi liberalizarea preţului la gaze şi energie care va provoca sărăcirea a încă 970.000 de oameni”, a precizat senatorul Laurenţiu Coca.
Cindrea, mulţumit de audienţele preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea
Ioan Cindrea a afirmat: „Am găsit aici modele de implicare a Departamentului judeţean de politici sociale, subordonat departamentului de specialitate pe care-l eu conduc la nivel naţional. Audienţele sociale în teritoriu în fiecare localitate ale domnului Cîlea nu sunt campanii electorale, ele se desfăşoară la concret, punctual, pe cazuri extrem de grave, ele sunt un exemplu de colaborare şi deschidere spre cetăţeni. Colegii noştri, specialişti în pensii, în ocupare, asistenţă socială participă alături de domnul preşedinte Cîlea şi de parlamentari direct în localităţi şi acest model vrem să-l extindem la nivel naţional. Cred că este un lucru deosebit de bun ceea ce se întâmplă aici, la Vâlcea”, a precizat Cindrea.
Ion Cîlea, preocupat de problemele cu care se confruntă judeţul nostru, încearcă să le găsească rezolvare!
Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, preocupat de problemele din administraţia publică locală, de lipsa banilor pentru cofinanţări pentru proiecte, a declarat că este nemulţumit că PSD nu are suficientă forţă în Parlament, iar propunerile iniţiate de grupul politic al pesediştilor nu trec mai departe. „Vreau să vă spun că avem două proiecte pentru parcuri industriale depuse la A.D.R Craoiva, însă nu se găsesc bani pe acea măsură. Ne-am gândit la aceste parcuri industriale pentru că sunt investiţii economice care pot să stimuleze atragerea de investitori şi implicit angajarea a sute de oameni. Dar, aşa cum spuneam, nu sunt bani pe măsura respectivă, aşa cum nu au fost nici pe Programul Operaţional Regional, unde am avut depuse proiecte pentru şapte drumuri. Mi-au aprobat doar două drumuri, pe motiv că nu sunt bani. A trebuit să le mut pe celelalte pe un alt program şi acolo mi s-a aprobat doar un drum care trece prin două localităţi PDL. Mai mult, 4 drumuri au fost scoase din lista de investiţii doar pentru că cei de la Guvern nu au fost primiţi frumos, aşa cum voiau ei, în Ostroveni. De parcă eu sunt de vină pentru că nu-i mai suportă cetăţenii. Vă rog să mă credeţi, chiar n-am ştiut că PDL-iştii merg în Ostroveni, aveam alte treburi mai importante de făcut!”
Anemona TĂNASE







