Meta
Realitatea Vâlceană

România, așa cum ne-o dorim: Victor Ponta și Guvernul au dat impuls economiei

Este suficient să urmărești datele comunicate de „statisticianul” european  EUROSTAT pentru a te convinge că România are astăzi una dintre economiile cu cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană. Informațiile de ultimă oră demonstrează că țara noastră a înregistrat cea mai mare rată de creștere a producției industriale. Dacă în  2013, acest indicator a  atins cota procentuală de 6,1 %, pentru 2014 se prelimină (iar rezultatele pe 10 luni confirmă!) ca acest obiectiv să înregistreze un spor și mai mare, de cel puțin 7 – 7,5 %.

Aceste salturi s-au produs pe fondul eforturilor Guvernului VICTOR PONTA de a implementa, unul după altul, proiectele promise românilor de a repara nedreptățile și umilințele la care i-au supus guvernările pedeliste. După reîntregirea salariilor mutilate cu 25  % de PDL, precum și a pensiilor impozitate fără milă și remușcări, la începutul acestui an salariul minim pe economie a fost adus la 900 lei, față de 700 lei cât l-a lăsat Guvernul BOC.

Pe palierul creșterii economice, Victor Ponta a așezat numeroase măsuri stimulative. Mă gândesc, de exemplu, la reducerea CAS cu 5 % care oferă angajatorilor posibilitatea să investească banii economisiți în creșterea salariilor și a locurilor de muncă, precum și în modernizarea tehnologică a firmelor. În aceeași măsură, Guvernul Ponta  a stimulat investițiile autohtone printr-un larg pachet de inițiative și ajutoare directe. Sunt bine cunoscute și apreciate în acest sens măsurile privind schema  de ajutor de stat cu 10 milioane euro/proiect pentru finanțarea investițiilor în active de înaltă tehnologie ori schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea a  minimum 10 locuri de muncă pe fiecare proiect. În aceeași ordine de stimuli se integrează și schimbarea de către Guvernul Ponta a programului cunosut în arealul economic sub numele „afaceri pentru întreprinzătorii tineri” în ceea ce se va numi de acum „antreprenoriat pentru întreprinzătorii debutanți în afaceri”.

Pe lângă dinamizarea capitalului autohton, Victor Ponta a prioritizat în politica Guvernului atragerea mult mai viguroasă a capitalului extern. În acest  sens, sunt semnificative datele statistice care evidențiază că, în primele 10 luni din acest an, volumul investițiilor directe străine a fost cu 13 % mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, media lunară în 2014, apropiindu-se de 300 milioane euro.

Nu întâmplător, deci,  reprezentantul FMI pentru România, Guillermo Tolosa a afirmat cu trei zile în urmă: „România a făcut progrese considerabile în efortul său de reformă și ne așteptăm în acest moment că România va putea să renunțe la acordurile stand-by pe care le-a avut în ultimii 5-6 ani”.

Asta este imaginea de astăzi a economiei românești sub guvernarea lui Victor Ponta, iar viitorul va deveni o certitudine prin alegerea lui VICTOR PONTA ca Președinte al României!

Dr.ing.Ion Cîlea, președintele Organizației Județene a PSD Vâlcea

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.