Meta
Realitatea Vâlceană

Proba teoretică le dă în continuare bătăi de cap aspiranților pentru obținerea carnetului de conducere

În perioada 01-30 noiembrie 2014, activitățile principale ale Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea s-au desfășurat în conformitate cu prevederile Ordonaței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

La nivelul serviciului s-au emis în această perioadă 967 de certificate de înmatriculare, 668 de autorizații provizorii și 876 de permise de conducere. Totodată, s-au operat 536 de radieri, au fost înregistrate 82 de petiții și au fost efectuate 277 de lucrări de secretariat.

Până la data de 30 noiembrie 2014, la nivelul județului Vâlcea au fost înregistrate în evidența informatizată un număr de 126.847 de permise de conducere, iar parcul auto local era de 106.072 de vehicule.

La examenul pentru obținerea permisului de conducere au participat 1.115 candidați la proba teoretică și 623 la proba practică. Dintre candidații care au susținut proba teoretică, 644 (58%) au fost admiși și 471 (42%) au fost respinși, iar dintre cei care au susținut proba practică, 440 (71%) au fost admiși și 183 (29%) au fost respinși.

Ștefan DRAGOMIR

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.