O stea pe scena muzicii populare românești: Mariana Ionescu Căpitănescu, 25 de ani de cântec
La data de 18 noiembrie 2014, în municipiul Craiova, Teatrul Național Marin Sorescu a organizat un eveniment de excepție. Îndrăgita artistă de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu a aniversat 25 ani de activitate.
Cu o sală plină până la refuz, cu invitați de marcă ai cântecului popular românesc, printre care: Ionuț Dolănescu, Petrică Mâțu Stoian, Constantin Enceanu, Ionuț Fulea, Niculina Stoican, Steliana Sima, Maria Loga, Victorița Lăcătușu și sora artistei, tot interpretă de muzică populară, Marcela Fota, cu toții, au încântat sala cu melodii care au făcut ca spectatorii să aprecieze evoluția lor.
Interpreta Mariana Ionescu Căpitănescu este originară din comuna Dănciulești, județul Gorj, la confluența a 3 județe, Gorj, Dolj și Vâlcea. Solistă a îndrăgit cântecul popular încă din copilărie, dar activitatea artistică profesională a început-o la vârstă de 19 ani când s-a angajat la ansamblul „Vâlceancă” din Râmnicu Vâlcea.
În anul 1991, la vârstă de 22 de ani, Mariana Ionescu Căpitănescu obține cele mai importante premii din carieră artistică: premiul I la festivalul național „Maria Tănase” de la Craiova, respectiv Marele Premiu la concursul „Topul tinerilor interpreți”, organizat de Radiodifuziunea Română. Aceste premii i-au adus consacrarea artistică, urmând apoi o serie de înregistrări la radio și filmări la televiziune.
Mariana Ionescu Căpitănescu este angajată a Ansamblului Profesionist „Maria Tănase” din Craiova, alături de mari nume ale cântecului popular oltenesc: Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Petrică Mâțu Stoian, Filuța Bogdan, Marius Măgureanu, Manuela Motocu, Marcu Nicolici, Lavinia Birsoghe, Liliana Popa.
Fiecare om are nevoie de un model de urmat. Pentru Mariana Ionescu Căpitănescu acesta a avut un singur nume: Maria Ciobanu. Artista recunoaște că nu s-ar fi apucat de cântat dacă nu ar fi auzit-o și îndrăgit-o pe „Ciocârlia”.
În cadrul spectacolului, distinsei artiste i-au fost decernate mai multe diplome de excelență pentru activitatea depusă de-a lungul celor 25 ani de cântec și enumerăm TVR, Teatrul Marin Sorescu, Primăria Craiova, Ansamblul Doina Gorjului, și diplomă acordată de Patronatul Presei din România, prin președintele Popescu Valentin, prezent la eveniment. Gazda spectacolului a fost Iuliana Tudor și a fost transmis în direct de TVR Craiova pe parcursul a 4 ore. Dorim artistei mulți ani de carieră în continuare și să ne încânte tot timpul cu muzica ei.
IOANA POPESCU







