Meta
Realitatea Vâlceană

Aviz infractorilor! Facebook te bagă la pușcărie

Procurorii DNA și cei din Parchetul General au, de ceva vreme, un ajutor de nădejde în depistarea corupților. Surprinzător sau nu, sprijinul vine de la Facebook, rețeaua de socializare atât de populară și la noi în țară. Nu a fost lună în anul 2014 în care procurorii anticorupție și polițiștii să nu descindă în casele bogătașilor României ce și-au făcut mai mult sau mai puțin legal averile, lucru care se întâmplă și în 2015.

Pe lângă interceptări și sute de ore de filaj, în care ofițerii sub acoperire au fost practic “umbrele” celor pe care- i urmăreau, anchetatorii au solicitat date și de la Facebook. Asta pentru că mulți dintre cei vizați pentru fapte de corupție și-au făcut pagini personale pe rețeaua de socializare și nu de puține ori anunțau unde sunt, cu cine se întâlnesc, ce program își fac. Practic, orice pas al unui utilizator activ al Facebook poate fi ușor de monitorizat de administratorii rețelei. Anchetatorii s-au prins imediat că există o nouă și foarte exactă sursă de informații despre oricine folosește rețeaua.

Rețeaua care știe tot ce faci

Astfel, dosarele instrumentate la nivelul DNA și al Parchetului General au fost completate cu informații despre ce au făcut infractorii într-o anumită perioadă de timp. “Cei de la Facebook ne-au dat CD-uri cu înregistrarea a tot ceea ce a făcut persoana respectivă. De la ce poze a postat, când a făcut acest lucru, cu cine a vorbit și ce anume, unde s-a aflat într-o anume zi și la ce oră, date de localizare cu longitudine și latitudine etc. Aceste indicii au fost puse cap la cap și astfel s-a putut ajunge la cei care au comis infracțiuni”, au dezvăluit surse judiciare pentru Libertatea. Reprezentanții Facebook ne-au precizat că, la nivelul companiei, există un departament specializat și un strateg pe probleme de securitate care se ocupă de solicitările venite de la instituții și guverne din întreaga lume. Bineînțeles, și autoritățile române au solicitat acestui departament date despre persoane aflate în anchetă.

Între timp, senatorii au adoptat legea care le permite serviciilor secrete să aibă acces la calculatoarele românilor. Decizia ar urma să intre în vigoare după promulgare de către noul președinte, Klaus Iohannis.

A postat un mesaj înainte de reținere

Cu doar câteva ore înainte să fie reținut de procurorii anticorupție, Cristinel Bîgiu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău, a postat pe Facebook un mesaj: “Aveți ghetuțele pregătite? Moș Nicolae este pe drum. Să ne aducă sănătate și liniște, tuturor!”. La scurt timp după acesta, anchetatorii i-au bătut la ușă. A fost arestat preventiv, fiind acuzat de luare de mită.

Mihaela Rădulescu, obligată să-și șteargă contul

Mihaela Rădulescu a fost obligată de magistrații Tribunalului București să-și șteargă contul personal de Facebook. Decizia a fost luată de judecători pentru că vedeta TV a postat pe pagina rețelei de socializare mai multe mesaje defăimătoare la adresa lui Radu Budeanu, fostul soț al Danei Budeanu, prietenă bună a Răduleascăi… iar exemplele pot continua…Așa că, noi v-am informt, dumneavoastră ați luat act!

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.