Meta
Realitatea Vâlceană

Poșta Română a returnat peste 8600 de carduri ale beneficiarilor: Vâlcenii care nu au primit cardurile naționale de sănătate trebuie să se adreseze CAS

Chiar dacă procesul de implementare a a cardului național de asigurări de sănătate ca mijloc de identificare al asiguraților în sistemul de asigurări sociale de sănătate se face începând cu luna februarie 2015, inițializarea se va face la prima vizită la un medic, așa că asigurații nu trebuie să se înghesuie la cabinetele medicale cu solicitare a activării cardurilor!

La sediul CAS Vâlcea au fost returnate de către Poșta Română, pentru lipsa domiciliu a destinatarului, 8.621 carduri naționale de sanatate, din cele 234.291 emise pentru județul nostru. Pentru a intra în posesia lor, asigurații care nu au primit aceste carduri prin serviciile poștale, trebuie să se adreseze CAS Vâlcea, de unde pot fi ridicate respectand următoarea procedură:

- Depunere cerere ridicare card național Luni-Joi:    în intervalul orar   8,30-13,00

Vineri:                  în intervalul orar   8,30-11,00

- Ridicare card național Luni-Joi:    în intervalul orar   15,00-16,00

Vineri:                   în intervalul orar   12,00-13,00

Menționăm că lista cu numele asiguraților ale căror carduri se găsesc la sediul CAS Vâlcea precum și  documentele necesare obținerii cardului național, pot fi vizualizate/descarcate de pe site-ul CAS Valcea, www.casvl.ro, secțiunea „Cardul național de asigurări de sănătate”.

Asigurații care au primit Carduri naționale de asigurări sociale de sănătate cu date personale incorecte,  le-au pierdut/distrus sau li s-au furat, pot solicita eliberarea unui nou document, în baza cererii și declarației pe proprie răspundere, cu respectarea programului de lucru comunicat mai sus. Documentele vor fi depuse la Registratura CAS Vâlcea. La depunerea documentelor, fiecare solicitant se va legitima cu actul de identitate în original. De asemenea, la depunerea cererii, asigurații care au primit un card cu date eronate sunt rugați sa aibă asupra lor acest card spre a putea completa în formularul de cerere, seria lui.

În cursul lunii februarie 2015 va demara procesul de implementare a cardului național de asigurări de sănătate ca mijloc de identificare al asiguraților în sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel:

Persoanele asigurate, posesoare ale cardului național de asigurări de sănătate, au obligația prezentării cardului la furnizorii de servicii medicale (medici, farmacii, laboratoaretc), ori de câte ori aceștia solicită un serviciu medical. Cardul de sănătate va fi inițializat prin schimbarea pin-ului de transport format din 3 cifre (000), cu un pin personalizat format din patru cifre. Inițializarea se va face la prima vizită la un medic (medic de familie sau medic din ambulatoriul de specialitate), deplasare impusă de o boala sau accident. Ca urmare, asigurații nu trebuie să aglomereze cabinetele medicale cu solicitare a activării cardurilor, aceasta activitate realizându-se eșalonat, la prima vizită necesară la cabinetul medicului.

Informațiile ne-au fost furnizate de de Alin Voiculeț, președintele-director al CAS Vâlcea.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.