Consilierii locali, convocaţi în şedinţă ordinară
În data de 17.06.2011, ora 13.00, în sala de şedinţă a Primăriei Râmnicului, consilierii locali sunt convocaţi în şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi se află mai multe puncte care vor fi supuse spre aprobare:
• Raport şi proiect de hotărâre privind inventarierea unei suprafeţe de teren din domeniul public în domeniul privat al municipiului şi aprobarea concesionării directe a acesteia.
• Raport şi proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2011 şi a listei de investiţii pe surse de finantare.
• Raport şi proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul 2011.
• Raport şi proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 72/2011 de aprobare a bugetului pentru contul „50.04”, deschis pentru operaţiunile de plăţi directe care se acordă în agricultură pe anul 2011.
• Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea efectuării unor plăţi din bugetul local.
• Raport şi proiect de hotărâre privind vânzarea unui spaţiu situat în Calea lui Traian, nr. 183, bloc 15 – parter.
• Raport şi proiect de hotărâre privind reanalizarea Hotărârii Consiliului Local nr.78/2011 referitoare la închirierea unor imobile – terenuri aferente construcţiei unor garaje.
• Raport şi proiect de hotărâre privind completarea anexei nr.1 la contractul de delegare a gestiunii unor servicii publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local.
• Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea “Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţelor agroalimentare, bazarelor, târgurilor şi oboarelor din municipiul Râmnicu Vâlcea”.
• Raport şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC ETA SA.
• Raport şi proiect de hotărâre privind organizarea „Serbărilor Timişoreana”.







