Cetăţean, de 22 de ani, din Republica Moldova, depistat cu şedere ilegală în Vâlcea
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Vâlcea au desfăşurat, în data de 05 mai a.c., o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă, ocazie cu care au depistat cu şedere ilegală un bărbat, în vârstă de 21 de ani, din Republica Moldova.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că persoana în cauză a beneficiat de un drept de şedere în România, iar la expirarea acestuia nu a părăsit teritoriul ţării noastre şi nici nu a întreprins demersuri pentru prelungire.
Întrucât cetăţeanul străin este membru de familie al unui cetăţean român, a fost îndrumat să depună la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Vâlcea documentele necesare în vederea reglementării dreptului de şedere în scop de reîntregirea familiei, conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare.
Biroul pentru Imigrări al judeţului Vâlcea continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a cetăţenilor străini, atrăgând atenţia acestora să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere.
Deasemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicţia on-line de depunere a documentelor la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru scurtarea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor.
Biroul pentru Imigrări al Judeţului Vâlcea







